Exportul de revoluție

Vrând-nevrând, zilele în care trăim sunt caracterizate prin:
- schimburi intense de informații în online,
- fluxuri de persoane și de capital neproductiv,
- tendințe de omogenizare a structurilor,
- redefinirea conceptului de progres,
- creșterea importanței manipulării.
Ideea de export de revoluție nu este nouă. În anul 1848 s-a produs cel mai important export de revoluție cunoscut în istorie, proces care s-a manifestat și propagat spontan dinspre centrul Europei spre alte părți ale lumii,  cu viteze și intensități diferite de la țară la țară.

S-a vorbit de faptul că o revoluție începe acolo unde s-au copt condițiile pentru acest lucru, adică s-a format acea masă critică de participanți, căci revoluția nu se face cu trei rătutiți, ci cu multe, chiar foarte multe mii de cetățeni care înțeleg mersul istoriei și au capacitatea de a lupta pentru transpunerea în viață a țelurilor revoluționare. Înseamnă că revoluția presupune structuri organizatorice bine definite, program de acțiune, conducători și mijloace de informare puternice, care reușesc să atragă mase de cetățeni la lupta cu vechile structuri, iar șansa de succes depinde de puterea forțelor revoluționare și de victoriile pe care le obțin în raport cu vechile structuri.

Și în anul 1989 vorbim de un export de revoluție. Comunismul își arătase cu vârf și îndesat limitele, căci egalitatea în sărăcie nu este opțiunea niciunei nații, iar productivitatea muncii, îngrozitor de scăzută din comunism și civelul inimaginabil al corupției de partid, au însemnat exact că s-au compt condițiile revoluției anti-comuniste. Simultaneitatea revoluțiilor din Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, România s-a datorat faptului că în aceste țări comunismul a venit în același timp, pe tancurile Armatei Roșii după 1945, a evoluat în același ritm și a avut același  final.

Există în istorie nenumărate revoluții. Cine are timp și dorește, dacă efectuează studiul revoluțiilor portocalii, va vedea că amploarea lor nu a fost extraordinar de mare, dar ca mișcări sociale, au atins nivelul unor revoluții, ce au impus regimuri politice așa-zise democratice, dar în care nivelul corupției a atins cote inimaginabile, drept care structurile impuse prin aceste revoluții portocalii s-au fâsâit instantaneu, lăsând în urmă câmpuri politice pârjolite, care nu s-au refăcut nici după 10 sau 15 ani. Revoluțiile portocalii sunt un model de export de revoluție, epicentrul fiind undeva într-o zonă a formării factorilor de influență, care printr-o finanțare inteligentă a reușit să construiască acele motoare care să pună în mișcare mase largi de cetățeni, iar înfăptuirea concretă a revoluției s-a făcut în fața urnelor de vot, manipularea fiind desăvârșită și ca amploare și ca intensitate și ca efecte. Studierea anilor 2003 și 2004 de la noi este suficientă pentru a înțelege ceea ce a însemnat revoluția portocalie, iar ceea ce a urmat a fost exact ca la revoluția comunistă, când una este teoria și cu totul altfel stau lucrurile în teren.

(26 martie 2025)