Îmi aduc aminte o poveste de demult din copilăria mea. Când ieșeam din biserică, în partea dreaptă pe peretele de la ușă erau pictați o femeie alături de un bărbat, amândoi îmbrăcați în port popular. Am întrebat-o pe mama de ce erau cei doi pictați pe peretele pronaosului. Mama mi-a zis că femeia făcuse un mare păcat și ca s-o ierte Dumnezeu făcea pomeni, dădea bani pentru biserică, ajuta lume nevoiașă. Dar mama spunea că Dumnezeu n-a iertat-o și nu și-a dat ultima suflare până n-au mâncat-o viermii. Când am întrebat ce păcat a făcut, mama nu mi-a zis, motivând că sunt copil. Și după ce m-am însurat și aveam copii, mi-am adus aminte de pictura aceea și am întrebat-o pe mama despre ce păcat a fost vorba și mama tot nu mi-a zis.
Văd cum Gigi BECALI construiește biserici, duce daruri la Muntele Athos, construiește case pentru sinistrați, ajută oameni în nevoie și gândul mă duce la pictura de pe peretele pronaosului bisericii din mahalaua copilăriei mele. Cumva, chiar dacă Gigi BECALI e milostiv, spune rugăciuni, poartă în mână mătănii și cântă, deși este afon, cântece bisericești, ceea ce face el în politica dâmbovițeană îmi arată numai vârful aisbergului păcatelor lui și mă gândesc că nu este exclus ca unele dintre păcate să fie atât de mari încât Dumnezeu să fie în imposibilitatea de a-l ierta.
Când mergeam cu mașina 133, pe când nu se transformase în 97, doi tineri vorbeau cu voce tare între ei:
- Bă, ai auzit ultimul banc?
- Nu, bă.
- Zice că un om se duce la poarta Raiului și Sfântul petre îl întreabă:
- Ce vrei omule?
- Vreau să vorbesc cu Dumnezeu.
A zis omul. Sfântul Petre bagă capul pe ușa unei încăperi. Se întoarce către om și-i zice:
- Nu te poate primi. Acum se crede Gigi BECALI, că face pașii de dans ai lui Gigi...
Viața e complicată, iar noi suntem trecători și lăsăm în urmă exact ceea ce suntem în stare să facem. Unii muncesc din greu să asigure pâinea copilașilor. Alții joacă fotbal pe bani grei. Gigi BECALI face show seară de seară spunând banalități, crezând că intrigile lui îl vor impune ca mare politician. Bietul de el se izulionează doar.
Văd cum Gigi BECALI construiește biserici, duce daruri la Muntele Athos, construiește case pentru sinistrați, ajută oameni în nevoie și gândul mă duce la pictura de pe peretele pronaosului bisericii din mahalaua copilăriei mele. Cumva, chiar dacă Gigi BECALI e milostiv, spune rugăciuni, poartă în mână mătănii și cântă, deși este afon, cântece bisericești, ceea ce face el în politica dâmbovițeană îmi arată numai vârful aisbergului păcatelor lui și mă gândesc că nu este exclus ca unele dintre păcate să fie atât de mari încât Dumnezeu să fie în imposibilitatea de a-l ierta.
Când mergeam cu mașina 133, pe când nu se transformase în 97, doi tineri vorbeau cu voce tare între ei:
- Bă, ai auzit ultimul banc?
- Nu, bă.
- Zice că un om se duce la poarta Raiului și Sfântul petre îl întreabă:
- Ce vrei omule?
- Vreau să vorbesc cu Dumnezeu.
A zis omul. Sfântul Petre bagă capul pe ușa unei încăperi. Se întoarce către om și-i zice:
- Nu te poate primi. Acum se crede Gigi BECALI, că face pașii de dans ai lui Gigi...
Viața e complicată, iar noi suntem trecători și lăsăm în urmă exact ceea ce suntem în stare să facem. Unii muncesc din greu să asigure pâinea copilașilor. Alții joacă fotbal pe bani grei. Gigi BECALI face show seară de seară spunând banalități, crezând că intrigile lui îl vor impune ca mare politician. Bietul de el se izulionează doar.
(19 martie 2025)
No comments:
Post a Comment