La sfârșitul anului trecut era veselie mare că îndepliniserăm criteriile pentru a intra în programul US Visa Waiver, dar iată că de câteva zile se vorbește de o amânare cu câteva luni a intrării în vigoare a scutirii de vize pentru noi. Schimbările profunde din administrația USA determină analiza piesă cu piesă a tuturor documentelor vechii administrații pentru a fi luate deciziile în concordanță cu programul cu care administrația TRUMP a câștigat alegerile în 5 noiembrie 2024.
Stau și mă gândesc la discursul vicepreședintelui James David VANCE de la Conferința pentru Securitate de la München, unde nu ne-au fost adresate cuvinte măgulitoare, ca și în alte cazuri, cu referire la anularea alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, în care vicepreședintele a vorbit de argumente șubrede. Îmi doresc foarte mult ca în 18 mai 2025 să fie ales un președinte al României dintre cei 11 candidați și lumea întreagă să vadă că la noi democrația este funcțională.
Trebuie doar ca în această perioadă de așteptare pentru Visa Waiver să fim răbdători, să fim disciplinați, să fim respectuoși și să dăm dovadă că respectăm regulile democratice și drepturile omului, din care dreptul la opinie este esențial, mai ales în online.
(21 martie 2025)
No comments:
Post a Comment