Sunday, March 16, 2025

200.000

200.000 reprezintă numărul de semnături pe care trebuie să le strângă cel ce dorește să depună un dosar la BEC pentru a candida la președinția României.
Să facem niște calcule...
În ipoteza că un nene sau o tanti, despre care se consideră că sunt egali în fața legii, doresc să-și depună dosarul la BEC pentru a deveni candidat în cursa pentru alegerile prezidențiale din mai 2025.
Să presupunem că nenea sau tanti merg pe stradă, contactează oameni și oamenii completează datele în tabelul pe care le și semnează și totul durează în mod ideal un minut. Trebuie deci să strângă cele 200.000 de semnături în 200.000 de minute. O oră are 60 de minute. Deci cele 200.000 de semnături le strânge nenea sau tanti în 3.334 de ore. Să zicem că nenea sau tanti stau pe străzi într-o zi 10 ore. Înseamnă că lor le trebuie pentru a strânge cele 200.000 de semnături 334 de zile, cu condiția ca:
- durata de a discuta, de a scris, de a semna este în medie de un minut,
- să nu existe niciun moment de pauză în flux,
- tot timpul în fiecare zi se strâng semnături 10 ore,
- oamenii care semnează inundă străzile și sunt disponibili.
Dacă nenea sau tanti conving să lucreze pentru ei ca voluntari 10 ore pe zi, un număr de 5 persoane, vor fi necesare 67 de zile, adică un pic mai mult de două luni, la foc automat, într-un ritm infernal. Numai persoanele care au partide în spate nu-și fac probleme în a strânge semnături. Se zice că pentru a deveni candidat la prezidențiale orice nene sau tanti are dreptul de a candida. Numai că bariera este dată de cele 200.000 de semnături. 
Refuz să cred că scăzând numărul de semnături de la 200.000 la 1.000 va fi o inflație de candidați. Cred că mai repede ar trebui ca nenea și tanti care doresc să candideze, să fie puși să scrie după dictare și primii 20 în ordinea crescătoare a erorilor să fie acceptați drept candidați. Și alte modalități decente trebuie luate în considerare, căci bariera celor 200.000 de semnături arată că este vorba de discriminare a cetățenilor.




(16 martie 2025)

No comments:

Post a Comment