În toată Europa oficialitățile au început să vorbească despre război. Este o temă interesantă după peste 700 de zile de război dintre Rusia și Ucraina, dar mai ales că în acest an 2024 sunt alegeri de toate felurile și populația trebuie ținută cu atenția îndreptată spre o temă diferită de eșecurile economice și de tensiunile sociale, generate de un management politici eronat în cea mai mare parte.
Cum era de așteptat, pe malurile dâmbovițene tema pregătirii de război a fost lansată și ea, dar spre deosebire de multe țări de pe bătrânul continent, nu a venit de la politicieni, ci de la proaspătul șef al Marelui Stat Major al Armatei, generalul Gheorghiță VLAD. Din acea clipă, toate televiziunile au început să întoarcă problema pe toate fețele și așa-zișii analiști politici care se pricep la orice, au preluat tema și o toacă pe toate fețele, așa cum numai ei știu s-o facă, vorbind mult și fără rost, cu generalități de tot felul, de-i crezi că chiar știu despre ceea ce vorbesc.
Dacă am văzut cum oameni care văd își iau certificate de nevăzători, dacă am văzut cum se iese la pensie pe caz de boală, cu siguranță, vom vedea nenumărate situații în care fie bărbați tineri, fie femei tinere, vor cere și vor obține acele certificate medicale miraculoase care să-i scutească de orice formă de pregătire militară. Și în vremurile mult apuse ale comunismului se obțineau astfel de certificate, când armata era obligatorie. Acum lumea s-a rafinat, a căpătat alte skiluri cum zicem noi englezii și în acest context, certificatele au alte valențe, alte căi de comunicare și să fim realiști, cu totul alte costuri.
Pregătirea de război înseamnă în primul rând, o strategie.
Pregătirea de război înseamnă în al doilea rând, crearea de structuri de comandă și de organizare.
Pregătirea de război înseamnă în al treilea rând, personal care să se ocupe de întreg procesul.
Pregătirea de război înseamnă în al patrulea rând, o legislație care să pună ordine în toate aspectele.
Pregătirea de război înseamnă în al cincilea rând, costuri imense.
Pregătirea de război înseamnă în al șaselea rând un nou discurs despre patrie, despre patriotism.
Pregătirea de război înseamnă în al șaptelea rând, un sistem informatic perfect.
Pregătirea de război înseamnă în al optulea rând, prezentarea problemei pe o singură voce.
Așa cum au început lucrurile, este destul de dificil de apreciat cum vor sta lucrurile peste o săptămână, o lună sau un an. Ceea ce văd eu cu ochiul liber se distinge clar că problema a început cu stângul, căci primul anunț trebuia să vină dintr-o cu totul altă direcție. Dacă el a venit de unde a venit, cine este curios să ia textul să-l citească, va vedea că nu este făcut de un tip cu studii în comunicare și de aceea el a stârnit nenumărate comentarii în contradictoriu pe mai multe paliere. Să nu uităm nicio clipă că oamenii de rând au fost țintele propagandei de război, iar pregătirea de război nu are nimic propagandistic în ea.
(02 februarie 2024)
No comments:
Post a Comment