În vremea comnismului, presa era considerată ca anexă a partidului comunist, în niciun caz drept a patra putere, căci nici parlamentul nu era putere, nici justiția nu era putere, doar partidul comunist era totul, adică toată puterea era concentrată într-un singur pol.
presa din România comunistă era:
- aservită partidului,
- coruptă până peste poate,
- neprofesionistă prin scribi,
- jalnică prin mediocritate,
- mincinoasă prin laude,
- manipulatoare fără subtilități,
- oarbă și surdă la durerile oamenilor,
- cenzurată integral,
- selectivă prin omisiune,
- dirijată cu mână forte,
Cam 80% din ziare aveau același conținut legat de ceea ce se făcea la CC al PCR, ce făcea secretarul general, pe unde mergea, ce vizita, ce realizări avea tovarășa sau articole înălțătoare la adresa soților CEAUȘESCU. restul de 20% se referea la sport, la rezultate de la olimpiade, recenzii de filme sau de spectacole de teatru, toate în nota ideologiei comuniste.
Era un banc: dacă pe vremea lui NAPOLEON ar fi existat presă ca acum, presa franceză ar fi arătat că NAPOLEON a învins la Waterloo, presa sovietică ar fi spus că în bătălia încrâncenată de la Waterloo ostașul sovietic a ieșit victorios, zdrobindu-l pe inamic, iar dacă exista presă în România, nici în ziua de azi nu s-ar fi aflat că a avut loc bătălia de la Warweloo. Bancul a apărut în vremea evenimentelor din Polonia, căci la noi presa nu a scris niciun cuvânt despre sindicatul Solidaritatea.
Mai era o regulă, în presă nu aveau acces nemembrii de partid, căci numai cei devotați cauzei socialiste sunt apți să scrie articole și să răspândeacă cuvântul partidului în mase. Toți lucrătorii ar fi trebuit să tremure, ceea ce nu prea se întâmpla, căci dresați fiind, aveau șabloane și scriau folosind limba de lemn, iar numai dacă erau nebuni ar fi ieșit din tipare. Din 1960 până în 1989 nu-mi amintesc să fi citit un articol care să fi fost în linia partidului. Erau prozatori care mai o luau câși, ajungând chiar să-și publice cărțile. Dacă partidul afla, cărțile erau retrase din librării și date la topit. Niciodată nu se lua public atitudine de la devierea față de linia partidului. Autorul nu mai era publicat. Cazul ARGHEZI este de notorietate. Reintrarea sa în literatură a avut un preț și anume volumul de poezii Cântare omului, prin care marele poet era de nerecunoscut ca tematică, dar recunoscut ca valoare și stil.
(02 aprilie 2020)
No comments:
Post a Comment