Monday, April 20, 2020

Măsurarea gradului de indisciplină

Dacă am număra:
- persoanele care au fost veridficate de organele de ordine (N)
- persoanele care nu au avut actele și au fost amendate (K)
ar rezulta gradul de indisciplină G care caracterizează acest popor. Ca să fie și mai concludent, este nevoie să se calculeze G1, G2,..., Gn pentru n zile și apoi să se calculeze o medie aritmertică însumând G1, G2,..., Gn și apoi împărțind suma la n.
Acum când se văd încolțiți indisciplinații, consideră că amenzile sunt prea mari. Nu este loc de negociere. Am cunoscut un individ de pe bd. Turda care se credea cel mai tare din parcare. Nu plătea dările la bloc și sfida pe toată lumea de pe poziția lui de mare patron. Asociația de proprietari l-a acționat în judecată și când a venit acasă și șia văzut boarfele scoase pe hol și ușa sigilată, nu-i venea să creadă că pierduse apartamentul în instanță și nu mai era el cel mai tare din parcare. Tot așa, am văzut un tip din Titan care a ocupat abuziv locul de parcare al unui proprietar. Când a primit sentința de pușcărie 6 luni cu executare nu-i venea să creadă că el este cel care trebuie să meargă la pârnaie. 
În concluzie, oamenii trebuie să înțeleagă că nimeni nu este mai presus de lege și nici să invoce necunoașterea legii, ci trebuie fiecare:
- să-și măsoare  lungul nasului
- să-și numere bănuții din pungă,
- să-și asume tot ceea ce face.
Acum este momentul ca noi să devenim mult mai disciplinați și să lăsăm poezia pe mai târziu, iar tocmeala să fie pentru alte perioade trecute, căci acum dacă legea zice să avem:
- declarație și carte de identitate,
- mască, echipament și mănuși
- motiv întemeiat de a ieși din casă,
- respect față de lege și de cei ce o aplică,
apoi, să facem întocmai, iar glumele proaste să dispară ca și cum n-ar fi fost niciodată, căci acum sunt zile de excepție și poliția, jandarmeria și armata au treburi de făcut, nu au timp de stat la glume proaste, mai ales din partea celor care n-au înțeles niciodată că legea este făcută pentru toată lumea, deși și pentru ei, așa cum munca este pentru toată lumea, deci și pentru ei.




(20 aprilie 2020)

No comments:

Post a Comment