Nenea VELA se comportă nu ca un șef de minister și de stare de urgență, ci ca un biet primar de orășel de provincie care vrea să rămână popular că vin alegerile locale și-i mai stă bine încă un mandat. Numai așa se explică intrarea în coliziune cu exact ceea ce decretele semnate de el glăsuiesc și dau ca fiind soluție de urmat. Numai că el una a zis și alta a făcut, mergând la un cimitir, pentru a-și mări popularitatea în rândurile celor care se târâsc pe coate și dau ocol bisericilor, crezând că așa își găsesc mântuitrea.
Este un exemplu foarte rău pe care cel pus să fie model îl dă populației, căci numai cu disciplină se va ieși din pandemie nedecimați, căci modelul Germaniei ar trebui să fie viu pentru noi și nu modelul Italiei care și-a desfășurat festivalurile până când situația a devenit catastrofală.
Voi fi bucuros să știu că prezidentul Klaus IOHANNIS l-a urecheat pe acest VELA și pe slugarnicul ORBAN, care nu știu ce au avut în cap din moment ce BOR a zis că nu dă legi, ci respectă legi. Voi fi și ma bucuros dacă anul acesta oamenii vor înțelege ce orice ezitare în legătură cu izolarea și carantina ne va costa enorm. dacă am. credință, aceasta este în sufletul meu și nu în acele gesturi care se vor impresionante, dar în care nu cred nici cei care le fac. Dumnezeu nu iartă păcatele celor care le fac, mai ales când aceștia au gânduri ascunse șu sfletul încărcat de răutate și de ură, așa cum văd că la Tv pe cei care răspândesc numai venin și vorbe mari, fără acoperire în fapte.
(15 aprilie 2020)
No comments:
Post a Comment