Credeam că Oana ZAMFIR are o altă poziție în legătură cu ceea ce va fi în noaptea de 18 spre 19 aprilie. Ori ea a invocat dezordinea din supermarketuri și vânzoleaa de la bricolaj. Eu credeam că Antena 3 are o atitudine echilibrată, care în condițiile acestea excepționale, va fi pusă în valoare foarte bine. N-a fost să fie. Credeam că Oana ZAMFIR îi va invita pe oameni:
- să stea acasă,
- să urmărească la televizor slujba,
- să privească cum preoții aprind lumânări,
- să se roage cu smerenie,
- să aștepte ca în 2021 să ne revenim ca în alte vremuri la marea sărbătoare.
N-a fost să fie. S-a văzut cum prezidentul, care este un tip informat, a spus apăsat să stăm în casă căci el știe exact cum stau lucrurile aici:
- testarea la noi este foarte limitată,
- spitalele sunt cu probleme mari,
- medicamentele au carențe de stoc,
- lipsesc banii din economie,
- disciplina populației lasă de dorit.
Este adevărat că nu suntem în situația Italiei, dar dacă lucrurile scapă de sub control, va fi foarte greu de redresat și motivarea că au mai fost și alte nenorociri nu ține deloc de cald, căci acum nu suntem în Evul Mediu, există democrație, există stat de drept și vor fi identificați responsabilii de grozăvii și vor fi trași la răspundere fără cruțare.
(16 aprilie)
No comments:
Post a Comment