Diva sedea in loja dedicata personalitatilor si astepta nerabdatoare inceperea spectacolului. s-a ridicat cortina. A intrat mai intai corul dupa ce s-a cantat uvertura. Dupa aceea s-au derulat scenele, una cate una. Cunosteam opera foarte bine, pentru ca marele compozitor a realizat o capodopera. Chiar ajunsesem candva sa fredonez in gand bucati destul de mari, traduse in limba romana, desi usor trase de par. Am asteptat sa intre soprana debutanta. Prima impresie era oarecare, nici buna, nici foarte rea. Cam batrana pentru o debutanta. Se vedea ca performase intr-un teatru de provincie pentru ca chiar de la primele note avea niste gesturi prea largi si se uita insistent, prea insistent catre dirijor. Vocea, care trebuia sa fie suava, sa ia acutele lejer si sa tina tonalitatea, ii tremura, ca oricarei soprane debutante cu intarzaiere. Ma uitam si la diva din loja. Nu schita niciun gest. Era foarte atenta. Chiar nu stiu de ce-si zicea ea diva, caci nu stiam sa fi fost pe la Met sau la Scala sau la Bastille sau la La Fenice. Parca am vazut-o pe diva dandu-si tot suflul intr-o inregistrare pe tvr2 in rolul Violetei din Traviata unde Alfredo era mai copt decat tac-su, Germont al batran. Dar, ma rog, daca i-a zis sau si-a zis diva, acum e asa de putin important...
O urmaream pe soprana si ma ingrozeam. Partenerii ii serveau replicile si se vedea cum toate noncalitatile sale legate de tehnica, de interpretare ies la iveala. La un moment dat, cand taman trebuia sa ia o nota la care eu tineam enorm, o si vad pe respectiva cum se screme si scoate un sunet fix ca al unui magar care se uita in oglinda sa-si admire dotarea, adica buze, urechi si inca.
Am mai stat putin si incepeam sa-mi dau seama de ridicol si de murmurul salii. N-am mai rezistat, ca biata debutanta, usor ridicola, mai mult decat insensibila la zicerile despre talentul sau, incerca plina de sine sa duca la capat lucrarea, caci de dus la bun sfarsit nu avea cum sa fie vorba.
Nu mai recunosteam ariile cantate de aceasta. Parca eram la o serata unde se produc afonii. Chiar daca orchestra canta frumos, chiar daca ceilalti solisti erau corecti, o urmaream pe soprana, parca in dorinta secreta de a-i gasi cusururi. Se acumulase in jurul ei numai energii negative, iar rochia mov, cu pene stupide si palaria tot mov cu voaleta fluturand aiurea, n-o fereau catusi de putin. La un moment dat am observat ca loja divei se golise de contint. Aria cu noi cele doua mari iubiri, care a urmat deja a fost prea mult. M-am ridicat si am plecat. A fost doar inceputul, caci randul meu s-a golit instantaneu. Deja se facuse coada la iesirea din sala.
A fost o seara ratata, caci am fost la un spectacol unde a performat o soprana cu voce de magar, pierdut printre oite...
Am inceput prost saptamana.
(19 martie 2018)
No comments:
Post a Comment