Plecarea slugilor se produce când pleacă stăpânul fie că nu mai este pe funcția de stăpân, fie că moare și tot aia este. Slugile nu au demnitate și de aceea ele caută să se aciuiască pe lângă noul stăpân. Numai că acesta are slugile sale care sunt:
- necruțătoare față de vechile slugi,
- dornice să-și intre rapid în drepturi,
- nerăbdătoare să se înfrupte din cașcaval,
- pregătite să-i fie alături stăpânului,
- gata să se bucure de noua poziție a stăpânului.
Am văzut slugi rămase fără stăpân care dacă ajung în fața noului stăpân plâng, se tăvălesc, îi jură credință și bineînțeles spun cât de rău a fost stăpânul care nu mai este. Aceste slugi își enumeră calitățile, dintre care experiența, supușenia și devotamentul sunt pe primul plan. Unele dintre ele reușesc să rămână și duc aceeași viață de zbucium până când sunt înlăturate. Slugile care pleacă, nu pleacă cu mâna goală decât numai dacă sunt proaste. Toate slugile își fac un rost și trăiesc bine, fără a-și aminti de vremurile când erau umilite, șutuite, înjurate și terfelite în public. Ele au grijă să se descrie în culori favorabile, din care să iasă că erau demne, puternice și curajoase. Unii mai și cred.
(23 martie 2018)
No comments:
Post a Comment