Sunday, March 25, 2018

Mioara VELICU, pe TVR 1

Azi 25 martie 2018, la emisiunea Tezaur folcloric am avut ocazia să ascult pe Mioara VELICU cântând:
- cântece din folclorul autentic,
- cântece ușor prelucrate,
- cântece făcute la kil.
Nici nu mă mir că și TVR a preluat obiceiuri proaste, căci un măr stricat distruge toate merele dintr-o coșniță, zice o vorbă populară.
Per global a fost o emisiune interesantă, dar au stricat-o:
- cei care au pălăvrăgit între cântece,
- utilizarea titlului cântăreț tezaur,
- zicerea titlului de excelență în loc de diplomă de excelență,
- sfătoșenia și penibilul amfitrioanei.
Eu preferam să apară cântăreața Mioara VELICU și să cânte că de aceea este cântăreață. Ori ea s-a dat în bărci lăudând TVR-ul care prin natura sa este obligat să facă ceea ce face, căci și eu și mulți altii tot plătim niște bani lunar ca acolo să facă ceva, ceea ce nu se prea întâmplă.
Când scriu despre cântăreți de regulă:
- fac o prezentare,
- dau o listă de cântece,
- pun link-uri către youtube,
- îmi spun părerea.
Acum, mă voi limita doar la o melodie a lui Mioara VELICU care mi-a plăcut foarte mult și aici la Hai, Catrină și ne-arată, despre care am numai cuvinte de laudă. Este autentică și are un ritm cu totul deosebit, iar Mioara VELICU îi dă un ceva special, inconfundabil. Se reține și oricine o aude, o va cânta cu ușurință, pentru că este foarte frumoasă.
Regret că în emisiunea despre care am discuat a avut invitată pe o tipă de prin Humor, care a cântat o făcătură banală, stupidă, incoloră și care mai gesticula aiurea, ca în final să-și îndoaie genunghii ușor așa cum făceau înainte de 1989 cântărețele de muzică ușoară la spectacolele de Varietăți de la Sala radio, chestie care nu stă bine c elor îmbrăcate în costum popular și așa rujate, tunate și sorcovite. Per total, nu am pierdut timpul degeaba, dar dacă erau 20 de minute dense, mi-ar fi prins bine.
Mioara VELICU, pe TVR 1 a avut și momente foarte bine, deși emisiunea de azi 25 martie 2018 a fost presărată cu chestii inutile și aici mă refer la zisele acelui secretar de stat și la femeia aia din tv care nu se mai oprea de parcă era o știristă de început, prin accentuarea nefirească a unor cuvinte înșirate plictisitor.





(25 martie 2018)

No comments:

Post a Comment