Tuesday, March 1, 2016

Un doctor în ceva

Îmi aduc aminte cum un doctor în ceva a devenit extrem de vehement așa din senin.
Mi-am adus aminte cine fusese conducătorul său științific, itrat la pușcărie pe motive politice și de genocid. I-am reamintit ca profesorul academician care îi coordonase lucrarea prin intrarea la pușcărie pierduse titlul de academician. Cum respectivul fusese conducător de doctorat fără a avea doctorat, ci doar  pentru că era academician, consecințele ar fi fost neplăcute pentru cel vehement.
Așa că a devenit arțional și destul de cooperant ca să nu zic mielușel.
Morala: am vazut nenumărați zmei care au dat cu piatra în câte un doctor dovedit plagiator, uitând că și ei au plagiat la greu. Dovediții fiind, au amuțit.
Vă mai amintiți cine tuna și fulgera cu legea lustrației în brate?
Vă mai amintiți de scriitorul acela care i-a încondeiat pe mulți ca fiind turnători deși avea angajament și era și pe ștatele acelei instituții?
E, vremuri de cacao!

(1 marie 2016)

No comments:

Post a Comment