Diaspora a fost folosită ca masă de manevră, asemeni minerilor, în soluționarea problemelor de către politicienii incompetenți de la București. Politicienii au uitat cine este diaspora. Diaspora este formată din bărbați și femei curajoși, care și-au luat destinele în propriile mâini și asemeni cuceritorilor vestului sălbatic, au plecat pentru o viață mai bună, departe de casa unde sunt numai politicieni mincinoși, lăudăroși, mediocri și incompetenți, care nu se mai satură din furat.
Diaspora a sperat ca în 10 ani să se întâmple ceva, ca în 15 de ani de la intrarea în UE lucrurile să se miște cumva. Numai că lucrurile nu s-au produs în direcția bună. Pe plaiurile mioritice, sumele pe care UE le-a acordat României pentru proiecte nu au fost absorbite și țara a bătut pasul pe loc. Nu s-au construit spitale. Nu s-au construit autostrăzi. Nu s-au făcut progrese importante și viața s-a degradat. BNR nu a făcut nimic pentru a intra și noi în zona euro, așa cum au făcut bulgarii. Avem un deficit de peste 9% din PIB și deținem un record care nu ne face cinste. Ca lucrurile să fie exact cum nu trebuie, în 6 decembrie 2024, CCR a anulat alegerile unde finaliști erau Călin GEORGESCU și Elena LASCONI.
Diaspora număra 6 milioane de români și la București, lumea politică ignoră forța diasporei. Diaspora s-a săturat de politicienii care au bătut pasul pe loc, care bugetari fiind s-au trezit milionari peste noapte, neavând nicio modalitate de a justifica averile imense acumulate pe căi necinstite. Marea surpriză de pe 4 mai 2025 și mai ales de pe 18 mai 2025 o va face diaspora, căreia i s-au năruit visurile de a reveni în țară, unde nu s-a schimbat nimic și unde sărăcia este lucie, datorită deciziilor greșite luate de politicieni mioritici, în mediocritatea lor. Fiecare om din diaspora și-a făcut un plan. Fiecare a plecat, a muncit, a strâns din dinți, a acumulat ceva bănuți, a făcut o căsuță în satul natal, a sperat că în țară lucrurile vor merge într-o direcție bună și după 10 ani, după 20 de ani sau după 25 de ani se va produce revenirea la căsuța construită cu trudă, unde un servici bunicel va găsi, ceea ce nu s-a întâmplat. Diaspora este furioasă și prin vot îi va taxa pe vechii politicieni, căci diaspora vrea ceva nou, vrea pe cineva care să le transpună în viață idealurile revenirii la vatra strămoșească.
(25 aprilie 2025)

No comments:
Post a Comment