Analiștii lu ' pește prăjit mi-au arătat de 24 de ore încoace că habar nu au să facă o analiză legată de creșterea taxelor vamale de către Donald TRUMP. Ei sunt de un primitivism înspăimântător din moment ce văd numai chestiunile imediate de suprafață, fără a pătrunde în adâncimea problematicii.
Ei văd creșterea inflației.
Ei văd scăderea numărului de locuri de muncă.
Ei văd dezastrul de la bursele de valori.
Ei văd repetarea scenariului din anii ' 30 al declanșării crizei economice.
Ei văd represaliile economice a partenerilor comerciali ai USA.
Ei văd declanșarea unui război comercial.
Totuși Donald TRUMP este unul dintre miliardarii USA și refuz să cred că nu are cunoștințe elementare de business, că nu a luat în considerare sfaturile unor economiști luminați ai Americii, care oricum sunt mai buni decât mulți dintre lătrăii dâmbovițeni care habar nu au pe ce lume se află.
Eu pornesc de la gândul că și după creșterea taxelor vamale:
- omenirea va exista,
- oamenii vor produce,
- oamenii vor mânca,
- oamenii se vor distra,
- oamenii se vor îngriji de ei,
- oamenii vor construi.
Condițiile vor fi un pic altele, dar viața își va curge drumul ca și până acum, cu mici ajustări, dar timpul nu se va opri în loc, plantele nu se vor opri din creștere și vietățile pământului vor respira nestingherite, ca și până acum.
Îmi aduc aminte că o văduvă care-și critica bărbatul pe când trăia, mi-a zis:
- Ioane, rău e cu rău, dar mai rău e fără rău!
În acest context, ne vom da seama ce a însemnat pentru restul lumii taxele ridicate puse de toate statele și taxele mici puse de americani, doar în momentul când noile taxe ne vor copleși. Analiștii economici moderni vor trebui să se gândească la strategiile prin care nu importul făcut fără rost este soluția dezvoltării pentru un popor, ci producția autohtonă merită interes, mai ales atunci când există resurse.
(03 aprilie 2025)
(03 aprilie 2025)
No comments:
Post a Comment