Thursday, April 13, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: TETEA Emilia Victorița

Pe mine mă impresionează oamenii care muncesc cu adevărat. Nu-mi plac oamenii care pozează în vedete, în persoane care nu au. Învățat nimic pentru examen, dar obțin nota maximă, doar pentru că s-au născut învățați. Eu nu cred în baftă porcească, adică nu înveți nimic, nu stai ore în șir în fața calculatorului, dar îți pică un subiect banal și o rază picată din spațiul extraterestru te luminează și faci de nota 10(zece) la examen. Eu cred în muncă, muncă și iar muncă. Dacă ar fi să dezvolt un proiect, eu aș alege pentru a-mi face echipa doar dintre studenții de la master care au livrat la termenele stabilite cele opt teme și care au fost prezenți la lucrarea de semestru din 12 decembrie 2012.

Studenta TETEA Emilia Victorița este un astfel de student și comportamentul său fără fluctuații îmi dă certitudinea că în într-o echipă la un proiect, nu-mi va oferi surprize, în sensul de a nu se ține de cuvânt când a promis ceva sau a nu veni la muncă exact atunci când este cea mai mare nevoie de aportul său. Aici am ținut seama nu numai de faptul că studenta TETEA Emilia Victorița a livrat la termene soluții, ci și de faptul că nu a avut fluctuații de calitate în ceea ce privește acele soluții. Devine o mare problemă atunci când un membru al echipei într-o zi oferă o soluție genială și în alte 100 de cazuri oferă soluții extrem de modeste, care încurcă realmente derularea proiectului. Eu prefer pe acel membru al echipei care tot timpul oferă soluții de 8 sau de 9 sau de 10, fără surprize nici plăcute și nici neplăcute, ci este un profesionist cu comportament predictibil.




(13 aprilie 2023)






No comments:

Post a Comment