Didica era femeie bătrână și umbla după ea cu o droaie de copii ai fii-sii, care femeie tânără avea bărbat la pușcărie pentru crimă. mergea de colo-colo, căci putere să muncească nu mai avea Didica. Nu cerșea. oamenii când o vedeau știa că e nevoiașă. De câte ori trecea prin fața curții noastre și o vedea mama, îi pregătea câteva felii de pâine și jumări de la porc, făcute de cu iarnă și ținute în magazie la răcoare. Didica îi mulțumea și mergea mai departe. Erau oameni care îi dădeau doi lei să-și ia o pâine sau scoteau cartofi din pământ și-i dădeau o punguță cu cartofi lui Didica. Făcea ea ce făcea și reușea să le pună nepoțeilor ei de-ale gurii pe masă. M-a impresionat tenacitatea cu care bătrâna se zbuciuma să-și crească nepoții. Fii-sa era spălătoreasă la unitatea militară din deal și muncea câte era ziua de mare. Nu câștiga mult, dar mai venea și ea cu bani dar și cu de-ale gurii, de cum era plătită de soldați, după cum zicea lumea rea.
Didica spăla rufe toată ziua, le punea la uscat pe gardul de la vecini. Își ținea nepoții curați și curate erau și țoalele ei, chiar dacă erau ponosite de prea mult purtat.
Mi-a plăcut la Didica cum își educa nepoții. Și mama ne zicea:
- Voi de ce nu știți să ziceți sărut mâna, dacă cineva vă dă ceva, cum zic ăia ai lu'Didica?
Eram prea mici ca să ne rușinăm și uneori ziceam sărut mâna și de zece ori uitam, luați cu joaca, pentru că nu ne intrase în reflex. Didica avea fața zbârcită. Era ea bătrână, dar bătrâne mai erau și alte femei. Grijile o zbârciseră. Nu mai avea dinți în gură și când vorbea își acoperea gura cu mâna, căci se rușina, biata de ea. De când mă știu Didica tot așa arăta, de parcă de la o vreme, timpul nu mai lăsa pe chipul ei nicio urmă în trecerea lui. Doar nepoții creșteau și-și luau zborul ca să vină alții să le ia locul, miar ea s-o ia de la zero. Niciodată nu m-am întrebat cum se nășteau copiii aceia cu un bărbat în pușcărie. Nu era treaba mea.
(01 aprilie 2023)
No comments:
Post a Comment