Daniel CONSTANTIN este un politician de 44 de ani.
Daniel CONSTANTIN a fost membru de partid la PC, ALDE, Pro România, PNL.
Daniel CONSTANTIN a terminat facultatea de Zootehnie promoția 2002.
Daniel CONSTANTIN are și un master absolvit la 26 ani.
Mă așteptam ca Daniel CONSTANTIN să fie un politician cu principii solide, care este foarte bine definit în raport cu o anumită doctrină.Cum toată lumea emite pretenții că la noi doctrinele au un grad de ortogonalitate foarte mare, viața a demonstrat că trecerile lui Daniel CONSTANTIN de la partidul conservator, către un partid de doctrină liberală deja ridică semne de întrebare asupra acelor principii.
Mie îmi este neclară viteza cu care Daniel CONSTANTIN și-a schimbat partidele, mai ales că în PC a stat un an, în ALDE a stat doi ani și în Pro România a stat trei ani.
M-a dezamăgit Daniel CONSTANTIN că nu spune clar ce vrea să facă.
M-a dezamăgit Daniel CONSTANTIN că nu și-a definit un proiect, nu a lucrat la acel proiect și nu l-a finalizat.
M-a dezamăgit Daniel CONSTANTIN că are apariții meteorice, cu fraze generale, cu proiecte frumoase, neîncepute, nelucrate și nefinalizate, încât mi-a creat senzația că bate apa-n piuă degeaba.
Daniel CONSTANTIN are o figură de băiat cuminte, silitor, delicat, bun de scos la tablă, care și-a învățat lecția, care începe frumos să vorbească, dar când este pus să rezolve ecuația, se pierde în spațiu și timp și este trecut în bancă, profesorii, adică noi poporul, fiind dezamăgiți de prestația frumușelului, delicatului și curățelului Daniel CONSTANTIN.
(07 iulie 2022)
No comments:
Post a Comment