Friday, June 17, 2022

Marcel CIOLACU - Opere complete, volumul al VII-lea

Deși nu am anunțat nepublicarea volumului al VII-lea din Opere complete ale lui Marcel CIOLACU, faptul că acum câteva zile nu a apărut acest volum, voi scrie o recenzie a lui. 

Volumul nu începe cu un cuvânt lămuritor al autorului, exact cu nu au început nici celelalte șase volume, care de asemenea, nu au apărut nici ele. 

În cele 632 de pagini care nu există din moment ce nici volumul nu există, nici ele nu există, deci conținutul la care mă refer nu există nici el, dar chiar și așa voi spune câteva cuvinte lăudând autorul care are o prodigioasă activitate politică, fiind și președinte al camerei deputaților.

Volumul inexistent nu se găsește în nicio librărie și deci cititorul avizat, setos de cunoaștere, nu-l va găsi ceea ce înseamnă logic, că nici nu-și va spune o părere despre el.

Volumul nu are coperți cartonate îmbrăcate în piele și deci nu-și va face loc în niciun raft de bibliotecă, așa cum au existat volumele de opere complete ale lui CEAUȘESCU Nicolae, cu coperți vișinii, ale lui LENIN Vladimir Ilici, cu coperți bleumarin și ale lui MARX Karl, tot cu coperți bleumarin închis.

Tirajul volumului este după cum își imaginează fiecare cititor al acestui articol, iar grafica este asigurată de fiecare cititor, exact cum crede el de cuviință, în mediul imaginației sale productive, însoțită de interjecții spectaculoase.

Volumul nu se încheie cu o Încheiere, căci inexistent fiind, nu necesită așa ceva, iar cuprinsul și el inexistent nu precede, cum era și normal, Încheierea.

Acesta fiind ultimul volum al operelor complete nerealizate, needitate și nedistribuite în librării, consider că este momentul pentru mine să trec la analiza critică a operelor complete ale lui Florin CÂȚU, care deja au ajuns la volumul al XXX-lea.



(17 iunie 2022)


No comments:

Post a Comment