În viața oricărui om există și momente bune, dar există și momente mai puțin bune, să nu le zic proaste. Manea MĂNESCU a fost prim-ministru al României în intervalul 29 martie 1974 – 29 martie 1979.
Câteva luni bune, după ce nu a mai fost prim-ministru, Manea MĂNESCU a fost considerat trecut pe linie moartă și unii din anturajul său s-au dovedit a fi tare nerăbdători și au trecut la măsuri concrete. Unii se lăudau că au luat draperiile din cabinetul lui Manea MĂNESCU de la etajul al IV-lea din clădirea Centrului de Calcul al ASE. Alții se lăudau că au luat tablourile din același cabinet. Se zvonea că Manea MĂNESCU a solicitat o întrevedere cu rectorul ASE și acesta l-a refuzat. Chiar oameni din Catedra de Cibernetică Economică pe care toată lumea îi considera țucălarii lui MM, evitau să se afișeze în proximitatea acestuia și când se pronunța MM sau Manea MĂNESCU, se făceau că nu aud, deși cu un an mai înainte nu conteneau să se adreseze direct lui Manea MĂNESCU cu „Tovarășe Academician Manea MĂNESCU”, deși acesta nu era în sală. Nici la revista lui nu mai figura în bordul acesteia.
Manea MĂNESCU organiza ședințe de catedră în care ne cerea să fim etanși pe cursuri și pe seminarii, dar ședințele nu mai aveau fastul de altădată când erau organizate în Aula Magna și veneau tot felul de lingăi, doar să fie văzuți de Sfinx, căci așa i se zicea lui Manea MĂNESCU. În ședințele din Sala de Consiliu 416 din Centrul de Calcul al ASE, se discutau de toate, dar nu mai era aerul acela solemn din vremurile când Manea MĂNESCU era mare sculă pe basculă în CC al PCR. Acum vedea și el ce înseamnă să fii cadru didactic, cu problemele mărunte de zi cu zi, cu frecușurile cotidiene și cu nimicurile care îți mănâncă timpul și te uzează ireversibil. Trebuia Manea MĂNESCU să suporte și micile înțepături dintre colegi, căci ședințele de catedră intraseră în zona banalului cotidian.
O păsărică mi-a șoptit că Manea MĂNESCU a fost invitat pentru o zi de duminică la familia CEAUȘESCU. Nu a trecut mult timp și s-a organizat o ședință în Amfiteatrul 1 din clădirea veche a ASE, unde masele l-au propus să fie deputat al circumscripției 1 pentru Marea Adunare Națională - MAN. În ovații nemaiîntâlnite, cei prezenți și-au exprimat acordul ca Manea MĂNESCU să-i reprezinte în MAN. Am fost surprins să văd cum un coleg, mare revoluționar în Decembrie 1989, a sărit ca ars să ovaționeze propunerea din Amfiteatrul 1, exact ca un conferențiar evidențiat în 1983 care l-a pupat în părțile moi pe Nicolae CEAUȘESCU după ce i s-a înmânat brevetul.
În acel moment s-a încheiat perioada de disgrație a lui Manea MĂNESCU și ascensiunea sa a fost fulminantă, ajungând al II-lea om în stat și, cel mai important lucru, el era omul care aducea armonia în familia prezidențială, la o adică, cum scriau baladele din folclorul urban al acelor ani.
(19 septembrie 2026)
No comments:
Post a Comment