Școala de Informatică Economică de la Universitatea Al. I CUZA din Iași este una dintre cele mai puternice construcții din câte știu eu și totul se vede prin rezultatele cu totul deosebite obținute de absolvenții acesteia pe piața muncii. Din discuțiile pe care le-am avut cu niște angajatori, a rezultat că absolveții de la A. I. CUZA de informatică economică sunt cei mai buni, după care urmează cei de la Cluj, apoi cei din Timișoara și cei de la ASE sunt abia pe locul al IV-lea. Am fost șocat de constatarea aceasta, dar venind din vreo patru locuri, a trebuit să-mi revin și să accept realitatea. Știam eu că orice mămică crede despre pruncul ei că este cel mai frumos și cel mai deștept, dar dacă realitatea m-a izbit necruțător în față, asta este și ca ciobanul din Miorița, m-am resemnat.
Despre precursorii informaticii economice din Universitatea Al. I. CUZA - UAIC nu am informații, dar voi începe documentarea sistematică în zilele următoare.
Eu am cunoscut activitatea celor din perioada clasică și mă refer la profesorii:
Ioan ANDONE
Dumitru OPREA
Marin FOTACHE
Dinu AIRINEI.
Am urmărit activitatea prodigioasă a perioadei moderne, reprezentată de profesorii:
Doina FOTACHE
Octavian DOSPINESCU
Florin DUMITRIU
Vasile PĂVĂLOAIA
Daniela POPESCUL.
Despre generația inteligenței artificiale aștept rezultate și după aceea mă voi pronunța.
O istorie a literaturii române de informatică trebuie să includă lucrări ale autorilor din Departamentul de Informatică Economică și Matematică de la UAIC, ceea ce voi face după ce voi avea în mână anumite exemplare pe care le-am primit de la autori, dar pe care le-am împrumutat și le voi recupera, pentru a face o prezentare riguroasă, având în față cartea despre care voi discuta.
Ceea ce am scris acum, reprezintă doar o abordare de moment, ce se va dezvolta pe măsură ce mă voi documenta și voi citi materiale de prezentare a instiei informaticii economice de la UAIC, mai ales știind că la conferințele științifice organizate la Iași am văzut o mare efervescență creatoare.
(23 august 2026)
(23 august 2026)
No comments:
Post a Comment