Contributivitatea ca mod al statului de a-și fura căciula

Contributivitatea este o convenție, din moment ce salariul este o convenție și banii sunt tot o convenție. Omul a gândit faptul că productivitatea lui îi permite să pună deoparte bani albi pentru zile negre și așa au apărut fondurile de pensii, prin contribuții voluntare ale oamenilor la crearea unor fonduri care au posibilitatea de a se multiplica prin investiții inteligente și astfel să permită plata de mensii din acei bani. Statul bolșevic, dominator în toate, a ales ca nu toți slujbașii săi să contribuie la acel fond de pennsii, mizând pe faptul că el are alte resurse să plătească pensii pentru salariații pe care îi exceptează de la contributivitate. În acele domenii unde nu apare contributivitatea, evident, fondul de salarii este mai mic, pentru că nu apare suma care merge către fondul de pensii. Statul își fură căciula singur, căci atunci când vine scadența, el trebuie să plătească pensii cu banii proveniți din alte zone ale bugetului de stat.
Situația a fost perpetuată și de statul democratic și au apărut în acest fel tot felul de legi ale pensionarilor, care mai mult încurcă societatea, decât s-o așeze pe baze economice, logice și de eficiență. Soluția simplă și decentă este ca la un moment dat, să fie mărite fondurile de salarii ale celor din domenii exceptate de la contributivitate, după care să se aplice și acelor salariață regula contributivității. Nu este deloc simplu, dar un început trebuie să existe. În câteva zeci de ani se va ajunge ca toți pensionarii să aibă pensii bazate pe contributivitate și statul va avea o altă viziune asupra pensionarilor, care  vor avea tot timpul bani pentru a li se plăti pensiile.

(24 octombrie 2026)