Dictatorii nu apar din spuma mării. Ei sunt creația colectivităților în care inșii așteaptă ca alții să gândească și să decidă pentru ei. Marele avantaj al unei astfel de abordări este acela că în cazul în care deciziile sunt greșite, colectivitatea are către cine arăta cu degetul. Dacă din 100 de decizii, peste 90% sunt luate de un singur individ și dintre acestea 60% nu sunt pe placul colectivității, respectivul individ intră automat în categoria dictatorilor. Adevărul este că dictatorul este creația colectivității care:
- stă în expectativă,
- se lasă condusă,
- nu se implică,
- afișează slugărnicie fără limite,
- acceptă orbește orice,
- este lipsită de capacitatea de a spune nu,
- acționează doar ca executanți,
- vorbește doar pe la colțuri,
- aplaudă frenetic orice,
- așteaptă momentul loviturii de grație.
Să nu uităm că dictatorii noștri au fost creația poporului care s-a mulțumit să aibă un tătuc, care a știut să aplaude nebunește, a lăudat fără măsură și a spus bancuri despre CEAUȘESCU, deși în toate forurile existau momente în care dictatorul trebuia tras de mânecă fie de cetățenii simpli, fie de colegii lui de mai de sus, ceea ce nu s-a întâmplat, deși au existat momente în care acesta i-a invitat s-o facă.
Eu am fost martorul momentului de început al lui Nicolae CEAUȘESCU pe poziția de șef de partid în 1965, dar și al traiectoriei sale, de la omul normal la cap, până la momentul atingerii stadiului de paranoia irecuperabilă, în care insul credea că numai el:
- gândește pentru tot poporul,
- vede ceea ce este bun pentru popor,
- are dreptul de a decide ce e bine și ce e rău,
- este buricul pământului.
Lui i s-au pus în spate foarte multe grozăvii, numai că trebuie spus că are circumstanțe atenuante în ceea ce privește deciziile foarte proaste pe care le-a luat. El era un tip mediocru. De la un tip mediocru:
- nu aștepți idei geniale,
- nu vezi niciun fel de modestie,
- vezi comportament prea sigur pe el,
- se simte slăbiciunea unui om care se crede puternic.
Dictatorii români de după 1989 nu au avut timp să se manifeste căci au fost măturați de votul popular sau de limitările de număr de mandate din constituție. Vedem dictatori și în partide, căci șefii de partide, în micimea lor, nu sunt în stare să dezvolte atitudini democratice sau aparent democratice, mergând pe ideea eu l-am făcut, eu îl omor. Ceea ce trebuie să remarc acum cu tărie, este legat de faptul că niciun șef de partid nu a dovedit capacitatea de a selecta colaboratorii apropiați, dovadă fiind nenumăratele eroori de management efectuate de cei numiți de ei în funcții importante.
Ion ILIESCU nu a avut mână bună în a-și selecta colaboratorii.
Emil CONSTANTINESCU nu a avut mână bună în a-și selecta colaboratorii.
Traian BĂSESCU nu a avut mână bună în a-și selecta colaboratorii.
Klaus IOHANNIS nu a are mână bună în a-și selecta colaboratorii.
Există o artă în a forma colaboratori, în a selecta colaboratori și mai ales în a evalua colaboratorii, astfel încât să se vorbească despre un conducător bun. A pune șef de spital pe un manager de pompe funebre, a face secretar de stat o femeie care a fost dansatoare la bară, înseamnă numai defecte ale unui conducător slab, a unui conducător cu calități de dictator și nu orice fel de dictator, ci unul prost.
(31 august 2021)
- stă în expectativă,
- se lasă condusă,
- nu se implică,
- afișează slugărnicie fără limite,
- acceptă orbește orice,
- este lipsită de capacitatea de a spune nu,
- acționează doar ca executanți,
- vorbește doar pe la colțuri,
- aplaudă frenetic orice,
- așteaptă momentul loviturii de grație.
Să nu uităm că dictatorii noștri au fost creația poporului care s-a mulțumit să aibă un tătuc, care a știut să aplaude nebunește, a lăudat fără măsură și a spus bancuri despre CEAUȘESCU, deși în toate forurile existau momente în care dictatorul trebuia tras de mânecă fie de cetățenii simpli, fie de colegii lui de mai de sus, ceea ce nu s-a întâmplat, deși au existat momente în care acesta i-a invitat s-o facă.
Eu am fost martorul momentului de început al lui Nicolae CEAUȘESCU pe poziția de șef de partid în 1965, dar și al traiectoriei sale, de la omul normal la cap, până la momentul atingerii stadiului de paranoia irecuperabilă, în care insul credea că numai el:
- gândește pentru tot poporul,
- vede ceea ce este bun pentru popor,
- are dreptul de a decide ce e bine și ce e rău,
- este buricul pământului.
Lui i s-au pus în spate foarte multe grozăvii, numai că trebuie spus că are circumstanțe atenuante în ceea ce privește deciziile foarte proaste pe care le-a luat. El era un tip mediocru. De la un tip mediocru:
- nu aștepți idei geniale,
- nu vezi niciun fel de modestie,
- vezi comportament prea sigur pe el,
- se simte slăbiciunea unui om care se crede puternic.
Dictatorii români de după 1989 nu au avut timp să se manifeste căci au fost măturați de votul popular sau de limitările de număr de mandate din constituție. Vedem dictatori și în partide, căci șefii de partide, în micimea lor, nu sunt în stare să dezvolte atitudini democratice sau aparent democratice, mergând pe ideea eu l-am făcut, eu îl omor. Ceea ce trebuie să remarc acum cu tărie, este legat de faptul că niciun șef de partid nu a dovedit capacitatea de a selecta colaboratorii apropiați, dovadă fiind nenumăratele eroori de management efectuate de cei numiți de ei în funcții importante.
Ion ILIESCU nu a avut mână bună în a-și selecta colaboratorii.
Emil CONSTANTINESCU nu a avut mână bună în a-și selecta colaboratorii.
Traian BĂSESCU nu a avut mână bună în a-și selecta colaboratorii.
Klaus IOHANNIS nu a are mână bună în a-și selecta colaboratorii.
Există o artă în a forma colaboratori, în a selecta colaboratori și mai ales în a evalua colaboratorii, astfel încât să se vorbească despre un conducător bun. A pune șef de spital pe un manager de pompe funebre, a face secretar de stat o femeie care a fost dansatoare la bară, înseamnă numai defecte ale unui conducător slab, a unui conducător cu calități de dictator și nu orice fel de dictator, ci unul prost.
(31 august 2021)
No comments:
Post a Comment