În 03 august 2021 pe TVR 1 a fost transmisia de la olimpiada de la Tokyo a finalelor la gimnastică fete și băieți. Mă interesa proba de bară fixă, căci este cea mai spectaculoasă.
Femeia care comenta, bănuiesc de la fața locului a reușit să mă enerveze cu referirile ei stupide legate de recordurile de odinioară ale gimnasticii românești. Să nu uităm că a fost vorba de gimnastica lui CEAUȘESCU, gimnastică supraviețuitoare încă vreo câteva decenii. Democrația a trebuit să așeze sportul pe alte baze și nu s-a reușit până acum mare brânză. Ceea ce era cândva cu ghetouri, cu nenumăratele sacrificii a trebuit înlocuit cu ceva și acel ceva nu există, deci nu avem gimnastică, pentru că:
- nu avem antrenori,
- nu avem condiții,
- nu avem sportivi,
- nu avem obiective,
- nu avem motivație.
Doar se mimează și doar se fac unii că fac ceva fără muncă, fără inteligență, fără efort, fără sacrificii și fără dorința de a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Am avut o copilă la proba de bârnă, dar și aceea s-a retras pe motiv de accidentare.
N-am văzut numărul la bara fixă al campionului olimpic, japonezul Daiki Hashimoto pentru că televiziunea a considerat să-mi arate cum la aruncarea greutății un tip care nu s-a remarcat prin nimic. Cine crede că un sportiv care nu a câștigat un titlu european sau mondial va face ceva la olimpiadă este nu numai naiv, ci și exagerat de optimist. Rareș Andrei TOADER este un aruncător de greutate cu performanțe bune, dar nu de a participa la olimpiadă. Îmim amintesc că era la Liceul de Informatică o profesoară de fizică extrem de exigentă care nu permitea participarea la faze superioare de olimpiadă numai pentru cei care aveau punctajele foarte mari, pe motiv că ceilalți o fac de râs. Când în calificări T. WALSH a aruncat 21,49 m și Rareș Andrei TODER s-a clasat al 14-lea cu 19,81 m comentariile sunt de prisos. M-a enervat că femeia care comenta, deja vorbea despre Olimpiada de la Roma din 2024. Acum atletul are 24 ani, iar la Roma va avea 28 ani.

Nu împărtășesc optimismul acelei comentatoare, căci știu ce se întâmplă cu sportivii de la noi când dau de un pic de succes și inexistența acelui mediu prielnic muncii intense îi face să se piardă în acel anonimat specific spațiului nostru mioritic. Acum sportul este cu mult mai mult decât muncă, talent, zestre genetică. Este știință și inteligență folosite la maximum.
Nu voi uita modul în care a fost umilit Octavian BELU și Mariana BITANG de către niște jigodii care niciodată nu au suportat adevărata performanță, valorile autentice, ci doar loviturile în capetele lor care sunau a gol.
(04 august 2021)
(04 august 2021)
No comments:
Post a Comment