Tuesday, November 1, 2016

Cioloș și Averescu

Nu vreau să scriu nimic despre ce și cum în legătură cu alegerile parlamentare din țărișoara noastră care se vor produce în 11 decembrie 2016. Nici despre cine și de ce a stabilit pentru alegeri această dată, zilele de decembrie fiind friguroase și. Nu vreau să scriu nici despre cum s-a furat startul în chestiunea cu deschiderea campaniei electorale, căci prezenta corturilor pline de mesaje o arată. Nici despre abordările târzii legate de finanțări mai mult sau mai puțin externe nu vreau să scriu nimic. Ceea ce vreau să remarc este numai faptul că premierul Dacian Cioloș pe care unii îl identifică prin Dacian Julien Cioloș, face niște lucruri care mă duc în trecutul definit prin primele decenii ale secolului al XX-lea. Mă gândesc la mareșalul Alexandru Averescu, eroul de la Mărășești ajunsese să fie văzut de oameni pretutindeni. Ziceau unii că l-au văzut la Alba iulia, iar alții ziceau că în aceeași zi l-au văzut la Iași. Oamenii deja și-l imaginau ca fiind omul providențial, a cărui imagine apărea și dispărea după cum fiecare și-l dorea să-i fie alături. Lui Averescu se zice că-i plăceau doar femeile și gloanțele. Atunci nu existau nici avioane, nici autostrăzi, nici mașini rapide, nici trenuri cu 300km la oră pentru a face din distanțe doar o iluzie. Acum acestea există și orice persoană care își propune dar și are cu ce, într-o zi ajunge din Bucuresti la Iași, de la Iași la Cluj și de la Cluj la Timișoara pentru a se ține discursuri la mase, pentru a tăia panglici și pentru a face băi de mulțime. Adică va fi oriunde își dorește el sau comunicatorii lui. Aici este o diferență. Averescu era eroul care dovedise prin acte de vitejie că merită acest nume. Dacian Cioloș este acum cel care merge peste tot și mulți și-l doresc emblema lor. Numai că Dacian Cioloș a avut un an pentru a dovedi ce este în stare și a rămas la nivelul de tânără speranță, asemeni unui pianist despre care știu că n-a fost în stare să vândă un bilet, darmite să umple o sală. Eu sunt ca la frizer: întâi mă tunzi și după aceea îți bag bacșișul în buzunarul de la halatul care trebuie să fie neapărat de un alb imaculat. Dacian Cioloș trebuia să-și aleagă miniștri eficienți. Dacian Cioloș trebuia să aibă un discurs superior nu de cartier. Dacian Cioloș trebuia să definească obiective pe care să le raporteye azi ca îndeplinite integral. Dacian Cioloș nu trebuia să asculte nimic despre abordările facile, de imagine. Dacian Cioloș trebuia să fie ferm, fără a se lăsa lipit de imaginea unora așa cum se face cu timbrul pe o carte poștală deschisă unde textul este bizar. Dacian Cioloș nu este Alexandru Averescu, deși țara are nevoie de un altfel de salvator. Faptele îl fac pe om erou sau îl coboară de pe piedestal. Managementul politic, care este o știință exactă, arată cu claritate că între concentrare și dispersare trebuie să existe un echilibru. Transferul de notorietate prin dispersare are tendința să fie pulverizat, zice tot managementul politic și regula este aplicabilă și în Carpați, iar jocurile de imagine neînsoțite de pungi, găleți, sticle cu ulei dar și cu mici și muzici, parcă nu au valoare practică, din istoria recentă vin imaginile cu vremuri de abundență. Încă mai cred în Dacian Julien Cioloș, că în luna care a rămas va face ceva măreț de care să-și amintească poporul care l-a avut premier pentru un an  si două luni, că s-a ținut de cuvânt și departe de viesparul din politica dâmbovițeană. El are resursele de a face așa ceva!


(02 noiembrie 2016)

Oamenii însemnați

Nu mă voi referi la oameni importanți, ci la oameni pe care natura i-a însemnat. Așa s-a zis dintotdeauna în popor când cineva se năștea și era diferit de ceilalți. Se zicea că a fost însemnat. Se zicea că așa l-a lăsat Dumezeu. Se zicea în unele locuri că acela pătește păcatele înaintașilor, păcate care nu se spală nici la 99 de neamuri încolo. Multe lucruri înfricoșătoare s-au zis în copilăria mea despre femeile care spălau rufe sâmbăta sau duminica sau care măturau curtea în acele zile. Toate necazurile își găseau explicație în trecutul apropiat, când se știau lucruri rele săvârșite cu bună știință de unul dintre părinți. Nu-mi amintesc vreo situație să fi rămas fără explicație, oricât de nefericită ar fi fost. Un puști a căzut dintr-o căruță, i s-a rupt coloana și a purtat dubla cocoașă toată viața. Baba din mahala știe că el plătea pentru sufletul bărbatului ucis de tatăl său care era la ocnă. O fetiță s-a născut cu șapte degete la un picior și chiar bunica ei spunea că numai maică-sa poartă toată vina că s-a întins cu soldații din toată cazarma. După ce m-am mărit am mai auzit una și alta. Era un bărbat cu fața ciupită de vărsat și se zicea că a fost pedepsit de Sus pentru că fura porcii din cotețele oamenilor. Un flăcău avea bube pe față și tot parcă era carne vie, dar lumea era de acord că este un semn trimis pentru brazdele de pământ trase spre neamul lui dinspre o vădană. Ori de câte ori apărea un om însemnat de când s-a născut sau însemnat de-a lungul vieții eram învățați de bătrâni să ne închinăm și să ne ținem de păr, uitându-ne în jos până respectivul se depărta. Eram deja bărbat tânăr și  în putere când în tren o femeie care i-a văzut poza lui Gorbaciov care avea acel semn de purpură pe frunte s-a închinat, a pupat cruciulița de la gât și a zis doar atât:
- Mămică, ăsta e om rău. E însemnat. Oamenii însemnați sunt răi! Doamne, iartă-mă. 
Nu știu dacă ceea ce a zis femeia în tren era adevărat, dar ce a făcut Gorbaciov a fost altceva decât s-ar fi așteptat întreaga omenire. De multe ori când am mai mers pe la țară, am auzit același lucru și femeile bătrâne își transmit una alteia vorbele, motivele și au explicație pentru toate câte există în lumea de azi. Ignoranța este crudă și acneea este o boală, nu un semn, rahitismul are explicație clară și genetica modernă are multe soluții. Trebuie doar ca oamenii să treacă dincolo de ceea ce este obscurantism, să vadă lumina și să simtă spereanța progreselor pe care medicina modernă le înregistrează, eliminând sau estompând acele însemnări pe care natura în imperfecțiunea ei le distribuie aleator unora sau altora dintre ființele vii, fără a lua în considerare că sunt ființe sau plante sau chiar și fenomene ale naturii.


(02 noiembrie 2016)

Bogdan CHIRIEAC, jurnalistul bonom

Există puțini jurnaliști care se bucură de un nivel așa ridicat de notorietate așa cum este Bogdan CHIREAC. Am avut ocazia să-l văd la o masă la Restaurantul Sare și Piper din zona Timpuri Noi, acum vreo trei ani. Era înconjurat de nenumărate figuri care mi se păreau cunoscute și veneau de fiecare dată alte și alte persoane care să-l salute.
El este celbru prin zicerea aceea cu toată dragostea, care vine să sublinieze că tot ceea ce urmează nu este ceva făcut din răutate, ci pur și simplu, că așa au stat lucrurile sau că legăturile dintre mai multe evenimente duc la o anumită concluzie, ușor șocantă.
Întotdeauna când i-am citit numele mă gândeam că familia sa a purtat numele de CHIRIAC, dar dintr- eroare de transcriere destul de frecventă în câmpia Bărăganului  unde Adrian a devenit Adriean să se fi întâmplat tot așa. Oricum, CHIRIEAC sau CHIRIAC tot nume politic este și nu m-aș mira să mă trezesc că jurnalistul va candida prin 2020 la un fotoliu de oarece demnitar, că așa cum este chemat de toate televiziunile pentru capacitatea sa de a se face plăcut de totți cei care sunt ușori mercenari sau în slujba unor patroni mercenari la rândul lor, tot așa să fie și cel solicitat de te miri ce forțe să fie reprezentate de el după ce a fost convins. Nu mă refer la contractele cu STS învocate într-un acces de furie de un vaporean care acostaseu. N-am să spun cu cine a fost coleg de cătănie pentru că am prins din zbor niște frânturi de fraze și nu vreau să fac greșeli impardonabile.
Am apreciat la jurnalistul Bogdan CHIRIEAC că:
  • stăpânește foarte bine proprietatea cuvintelor;
  • vehiculează cu arta de maestru ironiile profunde;
  • face construcții clare pentru ași prezenta teoriile;
  • știe să păstreze confidențialitatea mereu;
  • are capacitatea de a nu răspunde provocărilor;
  • tace la momentul care trebuie, lăsând pe alții să facă dezvoltările;
  • este extraordinar de bine informat de la surse sigure;
  • poară respect tuturor celor ce merită și nu numai;
  • dezvoltă raționamente bazându-se pe fapte concrete și evidente.
La oricare dintre emisiuni este prezent, demersurile sale fac diferența. Am apreciat că de când l-am remarcat merge cu barca sa și nu sare dintr-o barcă-n alta pentru oscioare gustoase sau pentru un nivel de confort crescut. Ceea c m-a pus pe gânduri a fost acel gând al său ca 1 Decembrie 2018 să ne găsească tot așa cum suntem acum, adică o țară în care Transilvania, Moldova, Dobrogea și Muntenia formează așa cum zice Constituția:
România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
Nu am înțeles ce a vrut să spună, nu știu pe ce s-a bazat când a spus ce a spus, dar m-a pus pe gânduri acest om cu ochelari cu lentile cu multe dioptrii și cu vorbă domoală, care exprimă echilibru, calm și înțelepciune.



(01 noiembrie 2016)

Am scris articole despre culturiști

De când am blogul acesta ACTUALITATEA ROMÎNEASCĂ, am scris articole despre culturiști români consacrati, despre tineri care bat la porțile afirmării, dar și despre adevăratele legende ale culturismului românesc, care au scris pagini glorioase de istorie pentru acest sport. Iată despre cine am scris:
Feri Andrasoni
Alexandru FLORUȚ
Razvan ARITON
Ionuț NOVAC
Constantin LAZĂR
Marius Eduard ANTOHE
Petru CIORBĂ
Nicu GIURGI
Florin UCEANU
Cătălin Sebastian DURA
Cristian BECHEȘ
Gheorghe HUMĂ
Alex DUMITRU
Joco GABOR
Robert POPESCU
Dragoș POPESCU
Silviu Ionuț Crețu
Laurențiu TĂTARU
Robert MOROȘAN
Roberto ALEXANDRU
Am scris despre culturiștii de azi, doar cu cei cu care am avut posibilitatea să comunic pentru a avea o imagine completă și mai ales pentru a avea confirmarea că tot ce scriu este corect. În alte cazuri m-am documentat și acolo unde lucrurile au fost neclare nu am dezvoltat subiectele. Au fost și situații în care am fost refuzat de unii sportivi, lucru pe care îl regret. Viața merge înainte.
În perioadele ce vor urma voi scrie și alte articole, pentru că trecutul dar și prezentul în culturism prezintă bogății care doar trebuie remarcate și trebuie făcute prezentări astfel încât realitatea să fie reflectată corect, în toată măreția ei și cu acele detalii ce definesc un sport de excepție în care eroismul și sacrificiile pentru a ajunge foarte sus cu performanțele nu sunt descrise niciodată cu toate detaliile, deși acest lucru se impune cu stringență.





(01 noiembrie 2016)

Și ironici și stupizi

Urmărind o emisiune la o televiziune oarecare, am văzut ceva despre o deplasare a unor turiști români în Țara Sfântă, iar acolo era și patronul firmei organizatoare, un fost absolvent de informatică economică de demult despre care se zice ca avusese în mâini stenograma ultimei ședințe CPEx, când unul pupase dreapta dicatorului. Întreaga prezentare era sub forma unei abordări din care oamenii locului:
  • scot bani din piatră seacă;
  • falsifică unele lucruri de dragul comerțului;
  • au soluții facile;
  • sunt evident chițiți pe bani.
Eu știam că turismul este făcut pentru a scoate bani din frumusețile locurilor, din vestigii, din tradiții, adică din tot ce înseamnă atracție turistică. A lua în ușoară ironie pe unii care știu să facă lucruri foarte bine, este apanajul celor care sunt cu siguranță peste ei, în niciun caz pentru unii care, vai steaua lor se târăsc în mocirlă și nu sunt în stare de lucruri prea importante. Voi fi foarte încântat dacă mi se va răspund afirmativ la niște întrebări precum:
  • oficialii europeni nu au vizitat în octombrie curent cascada de la Bigăr că era un drum asfaltat acolo și cei ce ajung găsesc acolo ceva amenajat în afara chioșcului care cere taxă și nu oferă nimic?
  • cum se face că dacă vreau să vizitez casa părintească a lui Ion Creangă din Humulești sau casa lui Lucian Blaga din Lancrăm nu reușesc?
  • oare de ce drumul până la casa lui Stan Ioan Pătraș din Săpânța este numai gropi și localnicii au invadat punctul turistic până în buza lui cu viloaie, iar peste drum sunt chișcuri numai cu porcărele de vânzare? 
  • are cineva să-mi zică detaliile pe care mi le oferă Centrul de promovare turistică de la comuna Geaca sau de la comuna Șilindia formată doar din câteva case?
  • există o explicație a mizeriei de pe plajele litoralului românesc populate de coji de pepene, coceni de porumb fiert, muște și zgomote asurzitoare ale unor muzici deloc ambientale?
  • crede cineva că așa cum arată ceea ce este construit la Cota 2000 dar și la Cota 1400 arată așa de bine încât vine lumea buluc să vada pereții scorojiți, întuneric și improvizații?
  • prețurile de Austria de la pensiuni unde aerul stațiunii pute a fum și a miros de balegă și aici am numit Cheia au darul de a-l face pe turis să revină?
  • terenurile de fotbal în pantă, pârtiile nefinalizate, dar și clădirile gigantice din Poiană sunt altceva decât puncte ciudate și nu de interes?
Mă rezum doar la acestea, fără să amintesc nimic despre alimentația publică din Sinaia unde jaf este un cuvânt de alint și concluzionez că cei ce fac emisiuni de turism pentru ai descrie pe alții nepotrivit, sunt și ironici și stupizi. reclama aceea cu ăia care vor să ajungă pe litoralul bulgăresc și se leagă de inversiunea de la DA și NU cu datul din cap la slavii de la sud de Dunăre este o altă mostră de prostie crasă în a arăta cât de buni sunt unii și cât de răi sunt alții când de fapt lucrurile stau pe dos, la niciun km de autostradă inaugurat în spațiul mioritic în anul 2016. O, și ce mai face, bre, autostrada plutitoare Sibiu-Orăștie? Înoată?


(01 noiembrie 2016)

Robert MOROȘAN, culturistul tânăr și perseverent

Intrând pe rețeaua de socializare cea mai cunoscută, am avut ocazia să întâlnesc în lista de posibili prieteni un culturist al cărui profil l-am studiat și am avut onoarea să răspundă afirmativ solicitării mele de prietenie. Dialogurile cu acestea au fost foarte precis orientate pe preocupările noastre legate de culturism, fiecare la nivelul său, bineînțeles și rapid mi-am dat seama că am în față o persoană cu experiență și cu un fundament solid în acest domeniu.
El este bănățeanul Robert MOROȘAN și sunt mulți factorii care m-au determinat să scriu acest articol, factori dintre care enumăr:

  • caracterul său foarte deschis la dialog și la a împărtăși din experiența sa;
  • modul deschis în care își exprimă punctele de vedere;
  • echilibrul cu care dezvoltă teme sensibile din sportul practicat;
  • perseverența și puterea cu care reia ciclurile de antrenamente de după concursuri.

Culturistul Robert MOROȘAN este născut la data de 15 iunie 1986, Lugoj, județul Timiș. El a început să se antreneze în zona culturismului de la 17 ani, dar într-o sală adevărată a intrat la 18 ani și de atunci lucrează cu aceeași dăruire ca în prima zi, ceea ce se percepe din modul în care vorbește despre acest sport. la sală foarte multe le-a experimentat singur, iar atunci când a avut nevoie, a cerut și a primit sfaturi competente de la sportivi cu experiențăprecum Nicolae GRAD, ȘTEFAN Cristian și Costică CĂILEANU. Idolul lui a fost și a rămas Arnold Schwarzenegger pe care l-a ales pentru că a reușit tot ce și-a propus în viață, chiar dacă a fost foarte departe de familie într-o țară străină, ajungând la cele mai înalte cote de performanță în culturism, în cinematografie dar și în politică.
După ce a absolvit Liceul  în anul 2005, a urmat Școala de agenți de poliție  Vasile Lascăr pe care a absolvit-o în martie 2007. A urmat și patru ani cursuri universitare de drept.
Datele biometrice ale lui Robert MOROȘAN sunt:
Greutate: 95,5kh
Înălțime: 175,5cm
Circumferință braț: 46cm.
Circumferință ntebraț:36,5cm
Circumferință talie: 84cm
Circumferință coapsă: 70,5cm
Circumferință gambă: 42,5
Antrenamentele lui Robert variaza funcție de perioada în care le face. Dacă este în perioda pregătirii unui concurs merge la sală de 5 ori pe săptămână, iar în rest merge de 4 ori. Iși antrenează toate categoriile de mușchi. El face cardio tot timpul dimineața la trezire și cu stomacul gol. Lucrează regulat 30 minute pe bicicleta staționară.
Alimentația lui Robert MOROȘAN este:

  • în afara sezonului : 6 oua întregi , 120 g ovăz , nuca de cocos , miere de albine , migdale , legume;
  • în sezon : 3 oua întregi , 5 albușuri , legume.
Pentru întreținere și dezvoltare folosește suplimente precum creatina monohidrata, BCAA și Glutamina, respectând cu strictețe regulile de utilizare funcție de caracteristicile sale fizice și de efortul depus. 
A participat la competiții precum: 
2008, Campionatul Național de Culturism, seniori categoria 80 kg, Locul 4 
2009, Campionatul Național de Culturism, seniori categoria 85 locul 4
2009, Campionatul Național de Culturism, seniori categoria 85 locul 4
2009, Concursul Internaţional de Culturism & Fitness Clasic Florin Teodorescu
2010, Concursul Internaţional de Culturism & Fitness Clasic Florin Teodorescu
2014, Campionatul Național de Culturism, seniori categoria 85 kg locul 4
2015, Concursul Internaţional de Culturism & Fitness Clasic Florin Teodorescu, locul 2
2015, Campionatul Național de Culturism, seniori categoria 85 kg locul 4
2015, Concursul internaţional de culturism şi fitness Cupa Libertăţii locul 2
2015, Concursul Internaţional de Culturism & Fitness Clasic Florin Teodorescu  locul 2
2016, Campionatul Național de Culturism, etapa zonală Banat   categoria 85kg locu1 1 plus OPEN
2016, Campionatul Național de Culturism, etapa zonală Banat   categoria 85kg  OPEN
2016, UAE IFBB Amateur Championship  categoria 85 kg locul 6.
Participările în competiții l-au învățat multe lucruri legate de durata ciclului de pregătire și mai ales de structurarea acestuia astfel încât să atingă forma maximă în zilele în care concursurile se desfășoară. A încercat multe variante. Pleacă de la un procent de grăsime de 12-15% și pe durata a 12 săptămâni, respectând reguli stricte, care merg progresiv și care îl pregătesc așa fel încăt juriile să evidențieze performanța sa când este pe scenă. 
În penultima zi înainte de concurs face un antrenament
pentru toate categoriile de mușchi ale corpului, apoi pozează timp de 20 de min toate pozițiile obligatorii impuse de regulamente. După o oră de la consumul suplimentelor mănâncă și apoi derulează un antrenament aerobic de 2 ore unde nu consum deloc apă.
La final manancă orez fiert și miere din 3 in 3 ore fără a consuma nici un strop de apa, după care că înfățișarea se schimba de la oră la oră. De regulă, ca să se prezinte într-o formă de zile mari, elimină consumul de apă pe durata a 2 zile, în mod excepțional consumând câte puțină cafea. Aceste reguli le-a experimentat și au dat rezultate, dar Robert nu încurajează pe nimeni să stea două zile fără să bea apă pentru că este și extrem de solicitant, dar în cazul unor sensibilități de natură medicală sportivul se supune în mod voluntar unor riscuri major, mai ales daca nu are antrenament.
Robert MOROȘAN este preocupat să se perfecționeze în plan profesional. În anul 2014 a absolvit cursul de trainer la ISSA California 2014 și în anul 2015 în martie,  a aobsolvit un curs de  și tehnician nutriționist. Dacă la început el a făcut documentarefolosind cărțile lui SZEKELY LASZLO și numerele revistei de fitness și culturism condusă de Cristian DULGHERU unde scrie și marele culturist Florin UCEANU, foarte apreciat de sportivul nostru, acum Robert are la dispoziție un material documentar și mai bogat în care se include portalul bodybuilding.com
Sportivul Robert MOROȘAN a lucrat ca trainer în Lugoj la Casa de Cultură a Sindicatelor, C.S. Florin Teodorescu, Blum Gym dar și în Qatar unde a fost instructor la Grand Hyatt Doha, iar acum lucrază la sala de fitness culturism de la Hyatt Regency. 
Lui Robert îi place pomicultura și se vede în viitor cu o livadă pe rod, unde pământul să fie al lui, dar să fie   luată de el de la zero. Îi plac filmele documentare. 
Într-un viitor nu prea îndepărtat, își dorește să aibă o sală de fitness-culturism a lui, unde să ofere tinerilor care îndrăgesc acest sport și doresc să-l abordeze profesionist, tot ceea ce el a așteptat fără să primească pe la sălile unde s-a antrenat ani în șir. El este un tânăr plin de speranțe, care crede în munca sa, în rezultatele sale și de fiecare dată, cu optimismul pe care l-am perceput la el, are acele resurse pentru a reuși în tot ceea ce-și propune să facă, lucru pe care îl apreciez la acest culturist tânăr și perseverent.
Motto-ul să de viață este: să crezi în tine și să nu-ți fie frică de eșec !

(01 noiembrie 2016)




SUDOKU campion

Careul perfect care a generat jocul SUDOKU are:

  • 9 linii și 9 coloane;
  • 9 careuri, fiecare cu câte 9 pătrate în ele;
  • se scriu cifre de la 1 la 9 pe linie;
  • se scriu cifre de la 1 la 9 pe coloane;
  • cifrele de pe linie sunt toate diferite;
  • cifrele de pe coloane sunt toate diferite;
  • cifrele din cele 9 careuri sunt toate diferite;
  • cifrele de pe diagonalele careului mare sunt diferite.
Aceste restricții fac din jocul SUDOKU ceva cu totul special, mai ales și pentru faptul că indicele de încărcare cu cifre la pornire este undeva în jur de 30%, fără abateri foarte mari.
regulile de completare impun corelarea a tot ce se știa dinainte cu restricția de a asigura ca cifrele de pe diagonale să fie diferite. Se procedează ca la toate careurile de SUDOKU în ideia de a vedea care sunt ci=frele care se completează din analiza de reacoperiri. Din aproape în aproape, după ce au fost epuizate acele completări care vin de la sine, se trece la efectuarea de completări acolo unde lipsește o cifă pe rând sau două cifre sau chiar trei. Pentru situațiile de completare a 4 cifre, lucrurile sunt mai complecate fie la nivel de linie, coloană sau la nivelul unui careu mic dintre cele 9.
Merită încercat, mai ales când în autobuz toată lumea vorbește la mobil și unii chiar spun tâmpenii care enervează. Așa, un careu SUDOKU de nivel de complexitate foarte ridicat mă scoate din acea atmosferă de doi bani.

(01 noiembrie 2016)