Saturday, July 11, 2026

Arta prescripției

Legile românești sunt făcute parcă pentru marțieni, nu pentru români. Unii spun că dacă furi 100 de milioane de euro ai șanse să scapi de pușcărie și să te alegi și cu 70 de milioane de euro la teșcherea, iar dacă furi o pâine sau un salam să nu mori de foame, încasezi în regim de urgență 5 ani de pârnaie.
Acum 15 de ani, o doamnă din grecia îmi povestea cum niște băieți deștepți care furaseră vreo două milioane de euro au scăpat basma curată cu un milion de euro, celălalt a fost cheltuit pe avocați. Nu am crezut-o până nu am văzut nenumăratele dosare închise pe plaiurile mioritice pe motiv de prescripție. Până și violurile erau prescrise sau actele sexuale cu minori. Acum s-a modificat legea și actele sexuale cu minori nu se mai prescriu. 
Există o artă, arta prescripției, prin care procesul este tărăgănat folosind tot felul de chichițe, până apare prescripția. În opnia mea, prescripția e necesară, dar pentru lucruri mărunte. Când faptele sunt de mare gravitate, nu ar mai trebui să intervină prescripția de niciun fel, căci corupția nu se stârpește dacă unele acte de corupție sunt incluse în aria de prescripție.

(10 iulie 2026)

No comments:

Post a Comment