Eu am scris multe articole despre Manea MĂNESCU, adică despre profesorul Manea MĂNESCU, omul care a fost șeful Catedrei de Cibernetică Economică din Academia de Studii Economice, articole unde am căutat să lămuresc niște lucruri, doar pentru faptul că din 1970 până în 1989 am fost membru al acestei catedrei, iar profesorul Manea MĂNESCU a fost șeful meu.
Manea MĂNESCU era omul care știa ce înseamnă performanța, care aprecia valoarea autentică și care a demonstrat în practică faptul că a avea în jurul său pe cei mai valoroși specialiști din domenii de vârf, este cheia succesului acțiunilor pe care le va derula pentru a face din Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, una dintre cele mai bune facultăți. Având în jurul său pe profesorii Edmond NICOLAU, Nicolae RACOVEANU, Mihai BOTEZ, Dragoș VAIDA, Mircea GRUMĂZESCU, Ludovic TOVISSI, Alexandru POPOVICI, Constantin IONESCU, Gheorghe VASILESCU și pe inginerii Ioan DUMITRESCU, Vasile BIȚĂ, Valeriu PESCARU și Grigore GRAMA, Manea MĂNESCU a reușit să preia modelul american conform căruia cercetarea științifică se face în Laboratoarele Catedrei de Cibernetică Economică - LCCE, pentru că numai în laboratoarele de pe lângă o catedră există posibilitatea de a se face cercetare științifică, pentru că cercetarea științifică nu este o muncă funcționărească, ci presupune:
- absolvenți valoroși de facultate,
- activitate de documentare,
- derularea de cicluri specifice cercetării științifice,
- oameni dedicați muncii de cercetare științifică,
- criterii de performanță de înalt nivel,
- îmbinarea cercetării cu învățământul și producția.
După o vizită în USA, Manea MĂNESCU a realizat o structură asemănătoare, adică a creat o catedră pentru a asigura predarea disciplinelor de cibernetică, statistică și informatică, dar și laboratoare de cercetare științifică pentru crearea de sisteme informatice, pentru dezvoltarea de modele cibernetice și pentru a duce rezultatele cercetării științifice spre producție, prin intermediul contractelor de cercetare științifică încheiate între LCCE și diferitele fabrici și combinate de pe platformele industriale din țară.
Acest model s-a dezvoltat continuu, dar la un moment dat, mai precis după 1977, s-a produs infectarea lui cu elemente mediocre, provenind pe căi oculte, așa cum s-a întâmplat cu institutele de cercetări, care la un moment dat au devenit locuri călduțe pentru tot felul de personaje care aveau sprijin în structurile de partid ale timpului. Te trezeai că în laboratoare a apărut câte o figură nouă, care în niciun caz nu era un absolvent valoros de facultate sau un cercetător științific cu rezultate remarcabile, ci aflai că este nepoata sau nepotul cuiva, căci cercetătorii științifici valoroși existenți în laboratoare nu se sfiau să spună cu subiect și predicat ce și cum, ca lucrurile să fie clare, iar cei în cauză, nu se jenau câtuși de puțin.
După 1989 s-a încercat dezvoltarea de proiecte de cercetare științifică în catedre, cu finanțare națională sau din bani europeni, dar rezultatele sunt departe de ceea ce ar trebui să fie, datorită lipsei banilor, modului de organizare a competițiilor pentru obținerea finanțării și adaptării ineficiente a structurilor specifice cercetării științifice de înalt nivel la modalitățile din spațiul mioritic unde totul se relativizează balcanic.
(24 martie 2025)