Karl MARX și Friedirich ENGELS ziceau acum mulți-mulți ani că orice fenomen dispare datorită propriei lui dezvoltări.
Dacă stăm drept și judecăm strâmb, sărăcuții de ei, mare dreptate au avut, căci nimic nu este veșnic și de dispărut dispare, fie că dispare pur și simplu, fie că zicem noi că dispare dintr-o cauză oarecare. Ei au zis, că dispare chestia datorită propriei dezvoltări.
Comunismul a început în 7 noiembrie 10917 și s-a făcut țăndări în toamna-iarna lui 1989. Mai există încă oarece comunism, dar în niciun caz nu mai are formele acelea bizare pe care le-a cunoscut comunismul din Europa, ci s-a mai cizelat și el un pic, devenind altceva.
Și despre băsism, dacă se aplică o aceeași teorie, ca fenomen a evoluat atingând apogeul în intervalul 2004-2012, iar acum se află în declin evident, căci nu a avut resursele unei dezvoltări durabile, datorită limitelor pe care le-a încorporat încă de la momentul de start. Ideologia nu a fost cristalizată suficient, iar acum s-a ajuns ca însuși promotorul său să se dezică de construcția la care a pus umărul cu sârg.
Karl MARX și Friedirich ENGELS au fost teoreticieni, fără să ia în calcul firea umană hrăpăreață, onegală și mai ales dominată de porniri primare, iar societatea imaginată de ei se construia cu acești indivizi reali, pătimași și simpliști, care au acționat fiecare după cum îl tăia capul, rezultând în final o harababură generalizată. Nici modelul actual al construcției numită UE nu este perfect, căci oamenii nu sunt perfecți, chiar dacă ei se află în fruntea statelor. Așa că, aplicând același raționament al lui Karl MARX și Friedirich ENGELS, sărăcuții de ei, UE nu este o construcție veșnică, iar plecarea UK este, zic pesimiștii, doar începutul. Construcția aceasta nu este încă epuizată, căci ea încă mai are resurse importante de dezvoltare. Cam 20-30 mai merge această construcție, căci atingerea maturității ei se va produce cam peste 10 ani. Stadiul de maturitate va dura cam 20 de ani, incluzând și declinul. Fenomenul numit UE trebuie tratat asemeni curbei ciclului de viață al oricărui produs destinat pieței, căci așa au gândit Karl MARX și Friedirich ENGELS, dar la vremea lor nu exista nici marketingul și nici conceptele privind etapele ciclului de viață. Acum că există, le acceptăm și le folosim. Oricum, acum nu mai sunt lucrurile așa cum erau în vremea imperiilor care aveau durată de 300-500 de ani. Acum există internet, robotizare și se folosesc computerele și inteligența artificială, iar globalizarea este în contradicție cu vulgaritatea structurilor în care capitalul își pierde fluiditatea.
(05 martie 2019)
No comments:
Post a Comment