Saturday, March 2, 2019

Rămâne cum am stabilit

Am trăit niște momente deosebit de ciudate de-a lungul anilor. Unul a fost prin anul 2002 când existau bani mulți din fonduri europene și se doreau schimbări la nivelul struțo-cămilei numită colegiu universitar,
Atunci, ideea era de a face un semestru de practică. Însemna ca anumite discipline să plece din planul de învățământ. Ca să nu fie vorbă, am zis că disciplina de care răspundeam eu va dispare. A mai fost încă un coleg care a zis la fel. Ceilalți însă, s-au menținut pe poziții. Și nu s-a întâmplat nimic. Ba s-a întâmplat: colegiile au dispărut pentru că și-au dovedit ineficiența.
Tpt așa s-a întâmplat și la o discuție pe legea învățământului. Au venit tot felul de propuneri și în final, nu s-a schimbat nimic. Totul a rămas anchilozat. Nici legea achizițiilor publice nu este o capodoperă. Nici alte legi. Sunt legi stufoase, greoaie, care nu spun nimic și nu clarifică nimic. Atât timp cât nu se stabilesc:
- obiective clare,
- responsabilități precise,
- premii pentru cei buni,
- sancțiuni pentru incompetenți,
totul va rămâne așa cum am stabilit, adică nu se schimbă, clar! este exact ca în povestioara cu troița, câcnd un nene a făcut o troiță exact cum i-au sugerat rând pe rând vecinii. A ieșit ceva foarte urât. De aceea hainele au un singur designer.


(02 martie 2019)

No comments:

Post a Comment