Saturday, April 7, 2018

Dezumflarea prin trecerea la euro

Amânarea procesului de trecere la zona euro se pare că nu mai are cum să continue și vrând-nevrând se va face acest pas și la noi. Nu că noi chiar am vrea așa ceva. Este mai plăcut să credem despre noi că suntem cei mai cei, din moment ce nu ne comparăm în mod real cu nimeni.
Când vom intra și noi în zona euro, va fi vai ș-amar, căci multe lucruri se vor schimba dramatic. Nu va fi doar o simplă împărțire a tuturor sumelor exprimate în lei la ceva, ci o reașezare pe scara valorilor a tot ce mișcă la noi în țară. Toți vom trăi o adevărată dramă, căci ceea ce consideram noi un salariu vun, adică așa, la 3.000 lei va fi un amărât de salariu de 625 de euro la paritatea de 4,8 lei la un euro să zicem sau 600 de euro la 5 lei pentru un euro. Salariul minim în loc să fie nu știu câte mii de lei, va fi de 400 euro, iar salariul net al prezidentului de 12.204 lei azi, exprimat în euro devine de numai 2.618 euro, cam cât ridică un programator bun, nu foarte bun la o firmă de software și de 4 ori mai puțin decât o vedetă de televiziune la un post rentabil, cu audiență.
Ce ne-am dezumflat când s-au tăiat cele patru zerouri din vremea când toți eram milionari fericiți, dar ce ne vom dezumfla în 2020 când vom vedea că până și vevinii noștri bulgari au salarii mai mari decât ale noastre, la câți kilometri de autostradă vor avea în plus față de noi. Punct.


(07 aprilie 2018)

No comments:

Post a Comment