Ciocanul este o sculă carese găsește în casa oricărui om preocupat cât de cât în soluționarea de probleme mici, dar curente. Cu ciocanul se bat cuie. Cu ciocanul se îndreaptă sârme și tablle. Cu ciocanul se lovește dalta de tâmplar, de mecanicul auto, dar și de către sculptorul care dorește să cioplească marmura. Deci ciocanul este o sculă cu multiple întrebuințări. Am văzut filme în care ciocanul este folosit ca armă pentru mutilarea de persoane sau ca armă a crimei. Rezultă cu claritate că un ciocan are întrebuințarea sa în soluționarea de probleme care să-i facă omului viața mai ușoară, dar există și atenționări de utilizare a ciocanului în vederea evitării unor riscuri care să pună în pericol integritatea corporală a omului. Nu am văzut preocupări ale guvernelor în ceea ce privește întrebuințarea unui ciocan, sculă care în situații speciale declanșează adevărate catastrofe, dacă este folosit cu rea intenție. Nu există documente ocficiale care să interzică folosirea ciocanului în distrugerea rețelelor de gaze, în deteriorarea trenurilor de aterizare de la avioane, în slăbirea siguranțelor la focoasele nucleare din depozite.
Să trecem la următorul obiect, la sticla de otravă extrem de periculoasă. Ea are o etichetă cu capul de mort și cele două oase încrucișate, denumirea substanței și atenționări legate de pericolul la care se expun cei ce nu folosesc corect conținutul sticlei cu otravă. Am văzut nenumărate situații în care oamenii au scăpat de dăunătorii din culturile agricole folosind otravă, au scăpat de invaziile de rozătoare folosind otravă. Dar am aflat de la televizor și din ziare de situații de folosire neglijență a sticlelor de otravă, care au dus la decesul unor persoane, de cele mai multe ori copii. Există în cazul sticlelor de otravă, ca și în cazul recipienților cu substanțe toxice etichete și simboluri care atenționează pe posesorii lor de riscurile la care se expun prin folosirea necorespunzătoare. Nu am văzut să existe preocupări ale guvernelor legate de utilizarea otrăvurilor, deși acestea pun în pericol viața oamenilor, mai ales dacă este vorba de gaze letale. Există regulamente de stocare și de manipulare a recipienților cu substanțe toxice, dar nu am văzut îngrijorări la nivel global și preocupări, deși manipularea eronată de recipienți a stat la baza pandemiei de COVID 19, așa cum arată niște rapoarte, cărora ar trebui să le dăm crezare.
Rețelele de socializare au intrat în atenția omenirii în general prin utilizare și a oamenilor politici în special, prin efectele pe care le generează. Rețelele de socializare sunt și ele niște scule, ca ciocanul, ca fierăstrăul, ca dalta, care folosite corect aduc beneficii oamenilor, dar care prin folosire incorectă crează mult disconfort și suferință utilizatorilor sau celor din jurul acestor utilizatori. În cazul rețelelor de socializare există o preocupare extraordinară de a fi introduse tot felul de reglementă din partea guvernelor, datorită accesului facil și direct la resursele pe care rețelele de socializare le oferă. Și accesul la un ciocan sau la un recipient cu o substanță toxică este la fel de facil, dar nici ciocanul și nici recipientul de substanțe toxice nu generează efectele printre politicieni, pe care rețelele de socializare îl determină. Dacă și folosirea unui ciocan sau a unui recipient cu substanțe toxice ar leza interesele politicienilor, așa cum o fac rețelele de socializare, sunt sigur că guvernete ar lua decizii severe și împotriva ciocanelor și împotriva recipienților cu substanțe toxice, exact cu o fac acum cu Tik Tok sau cu FACEBOOK mai acum câțiva ani.
(06 ianuarie 2025)
No comments:
Post a Comment