Dacă stăm să-i auzim pe cei din opoziție ce spun și cât de rotunzi se dau, avem impresia că toți sunt bântuiți de geniu și că cei de la putere sunt doar o adunătură de fraieri. Toate acestea sunt numai niște supoziții căci, opoziția de azi a fost șe ea cândva la putere, unde și-a dat măsura incompetenței, superficialității, diletantismului, mediocrității, indeciziei și claie peste grămadă a ignoranței pure.
Dacă îi iau la rînd, cam toți cei care sunt vocali din opoziție au avut oarece funcții sau au participat în alegeri sau au candidat și viața le-a demonstrat că nu prea au ce căuta în fruntea bucatelor.
Nu că actuala putere dă pe dinafară de înțelepciune, voință, dinamism, eficiență, selectivitate și obiectivitate, ci pur și simplu, a găsit calea de a ajunge la sufletele alegătorilor și au obținut PSD ca procente 45,47%, ALDE a obținut 6%, deci au format o majoritate cu 51,47% sau cam așa după trădarea lui Victor Viorel PONTA.
Scena politică ne arată niște deștepții din opoziție și niște fraierii de la putere, dacă ar fi să privim din avion, căci în rândurile opoziției se află și Traian BĂSESCU, cel care a ras 25% din salariile românilor, Cătălin PREDOIU cel ce a obținut umilul scor de 11,18% după candidatul USR cu 30,52% și cu mult în urma învingătoarei Gabriela FIREA care a obținut 42,97%. Nu mai spun nimic despre Ludovic ORBAN care s-a retras din competiție pe motiv de dosar penal sau de Cristian BUȘOI care nu a reușit să crească în sondaje, motiv din care a fost retras din competiție. Despre putere tot așa ceva am de zis, căci autostrăzi nu sunt, bunăstare nu este, jutiție dreaptă nu se face, adică nimic nu merge. Iar când apare guru Adrian NĂSTASE sau micuțul TITULESCU în variantă caricaturală, grotescul atinge paroxismul. Se zice că poporul are conducătorii pe care-i merită. Este un adevăr imuabil, sipraverificat la noi, căci prea ne pică mâncarea în gură cu ușurință din acest pământ mănos și sub acest cer darnic prin nemuncă, ocolișuri și tăișuri de păduri.
La următorul ciclu electoral probabil se va face alternanță la putere și deștepții de azi vor fi fraierii, penibilii, nepricepuții de serviciu, iar fraierii de azi se vor împăuna din nimic cu o inteligență care nu are de unde să răsară, cu idei și cu critici la fel de stupide cu care opoziția de azi ne împroșcă.
(03 februarie 2018)
No comments:
Post a Comment