În USA, în orice oraș, apar pe stâlpi niște cartoane pe care scrie GARAGE și sunt și niște săgeți indicatoare. Este vorba de faptul că sâmbăta dimineața este tradiția ca persoanele care au vechituri sau lucruri de care vor să se dispenseze, adică de vânzare, să aibă la dispoziție facilitatea de a face acest lucru, fără să fie interpretat ca infracțiune. Deci, chiar dacă există și acolo târguri de vechituri, tot așa pentru câteva ore într-o zi, s-a dat liber ca oamenii să meargă și pe cont propriu.
La noi, neexistând această facilitate și acest obicei, oamenii depozitează în casă tot felul de lucruri, ajungând ca după 20 de ani, cam 1/2 din ce este în locuință să fie lucruri inutile. De lene sau din alte considerente, să zicem de jenă, oamenii nu merg în talciocuri și magazinele second hand nu primesc orice. Ori, ca să te duci cu niște lucruri și un vânzător nespălat sau arogant să te mai și ia la mișto, nu este nicio plăcere, drept care omul abandonează și strânge și strânge și iar strânge.
Ar fi mai bine dacă și la noi s-ar împământeni ideia de garage, pentru că toată lumea are de câștigat. Și statul câștigă pentru că avuția națională este tot timpul în mișcare și nu stă pe loc astfel ca în final să fie distrusă prin aruncarea la gunoi. Se schimbă metalitatea, crescând nimărul celor care refolosesc lucruri, fără a fi o rușine să cumperi ceva de folosință limitată la un preț foarte-foarte mic. La noi se consideră o jignire dacă propui cuiva să primească de la tine niște pantofi sau lucrușoare de copii, foarte puțin purtate, căci fiecare, chiar dacă nu are după ce bea apă, niu vrea să fie considerat sărac. Mie mi s-a întâmplat când după doi ani de jogging mi-a crescut piciorul de la 43 la 44,5 deși aveam 32 de ani. M-am trezit cu doi saci de superpantofi pe care nu aveam cum să-i mai încalț. Multe din încercările mele de a-i oferi unor prieteni sau cunoscuți s-au soldat cu eșecuri. Un tip iceilalți au văzut despre ce era vorba mă abordau să mă întrebe dacă mai am.
GARAGE este în opinia mea, o cale de creștere a avuției naționale, fără niciun cost, ci numai ca rezultat al creșterii ratei de reutilizare activă a bunurilor dintre oameni, oameni care sunt făuritorii de avuție națională.
(04 aprilie 2017)
No comments:
Post a Comment