Thursday, September 1, 2016

Stil arhitectonic național

Am văzut că printre vecinii noștri toate construcțiile au un ceva comun, care le fac să fie diferite de la unii la alții. M-am mirat să văd că pe la noi așa ceva nu se poară, adică lipsește acel element care ne-ar diferenția de ceilalți cu care noi ne învecinăm. Vorbim de stilul brâncovenesc, vorbim de casa țărănească musceleană, de casa țărănească din zona Olteniei dar nu mi-amintesc să văd o preocupare la cei care construiesc așa de mult pe la noi să văd că promovează cea care să zic și eu: iată, acesta este stilul nostru de arhitectură românesc!
Am văzut la Domnești un carier de vile realizate în stil brâncovenesc, În rest, tot ce văd arată micime, uriciune și chestii realizate fie din sărăcie, fie din opulență, dar oricum sfârâind de prost gust. Încă mai aștept să văd ceva care să fie de aici, ceva care să se inspire din ceea ce este tradiție românească de la satul nostru tradițional. În anii trecuți la Institutul de Arhitectură absolvenții veneau cu proiecte interesante și mi-au dat speranța că ei vor impune ceva nou dar modern, care să îmbine tradiția cu soluțiile generate de noile materiale, încât să fie obținut un stil românesc și în toate orașele să fie propuse niște scheme de urmat, așa fel încât orașele să arate și ele armonios așa cum este cetatea Sighișoarei sau multe străzi din Cluj sau Sibiu, dar unde să fie ceva de-al nostru romanesc, nu cu influențe germanice. Mă gândeam că pornind de la hanul lui manuc sau de la alte construcții tradiționale se va produce acea modernitate în arhitectură, care să fie acceptată de toți și în câteva zeci de ani să avem mândria de a spune că orașul X este pur un oraș românesc și străinii să gândească la fel, dar să și admire acele soluții ingenioase care dau expresie unui spirit românesc, modern și revoluționar în același timp. Arhitecții și urbaniștii dacă ar fi mai atenți, cu siguranță orașele ar arăta altfel, nu o îngrămădire de volume haotice care nu înseamnă nimic, nici măcar o doză acceptabilă de confort și de calitate urbană, ci un mod de a cheltui doar niște bani fără rost.

(02 septembrie 2016)

No comments:

Post a Comment