Bolșevismul și criza economică

Imediat după război a venit Stalin cu ceata lui de comuniști și au instaurat comunismul la noi. După Stalin a continuat Nikita Sergheevici Hrușciov să meargă pe o linie un pic mai liberală, dar tot de o rigiditate vecină cu obscenitatea era. Marxismul primitiv introdus în manualele de propagcum să fie vorba arătau că:

- țările lagărului socialist merg pe o linie ascendentă;

- în economia socialistă nu mai există nicio contradicție;

- societatea comunistă are clase neantagoniste;

- în țările capitaliste exploatarea este până la sânge;

- șările capitaliste sunt pe buza prăpastiei;

- sărăcia proletariatului devine cronică pe zi ce trece;

- criza economică se adâncește din rău în mai rău;

- imperialismul este ultima treaptă a capitalismului;

- imperialismul se prăbușește inevitavil și ireversibil.

Economiștii bolșevismului știau să separe clar deosebirile dintre comunismul idilic și capitalismul jegos, unde muncitorii o duceau din rău în mai rău. Ce era greu de explicat se referea la faptul că etnicii germeni emigrau în Germania de Vest, că germanii din Est Germany își riscau viața să treacă dincolo, că zidul Berlinului nu se făcuse ca nu cumva vreun vest-german să vină în est, ci din contră, ca germenii din Est Germany - DDR să nu treacă în West Germeny. Dar nu despre aceste realități plătite cu sânge vreau să discut acum, ci despre mutațiile genetice produse de cei 50 de ani de comunism în structura fibrei poporului nostru, căci o altă explicație nu am la ceea ce prevăd economiștii și analiștii bolșevici de azi de la noi.Modificările genetice apărute la români datorate evoluției comunismului, cu efecte în escaladarea minciunii, furtului, fățărniciei și panicii determină producerea și după aproape 30 de ani de la Revoluție a efectelor specifice prezentării capitalismului în picaj, cu cele mai negre culori, cu greve, cu sărăcie, cu dezastrenaturale ca tacâmul să fie complet. Bătrânii bolșevici în ale economiei și în ale analizei au fost înlocuiți cu tinerii bolșevici, mai aprigi, mai determinați și cu mult mai lozincarzi decât cei de demult. Modificările genetice apărute la noi pe scara evoluției noastre ca specie, modificări produse probabil între 1980 și1989 când frigul și foamea ne bântuiau au făcut ca în structura genomului nostru componenta XZZZY00000123482 dar și componenta PGRAWQMB000179234 să sufere modificări care au implementat doctrina bolșevică pentru totdeuna în plan informațional cu transmitere pentru totdeauna. De aceea nu trebuie să ne mire câtuși de puțin că analiștii noștri politici, bolșevici pur sânge, prevestesc pentru 2018 o criză economică puternică aici la noi în spațiul acesta mioritic, defrișat, nemuncit și cu peturi peste tot. Ei vin din paginile de economie politică a anilor 1965 - 1970 când URSS bastionul păcii e și celelalte țări ale lagărului socialist mergeau spre comunism în zbor, iar țări precum Germania de Vest, Statele Unite, Italia, Anglia și Franța se afundau din criză în criză spe dispariția totală printr-o revoluție mai ceva ca Marea revoluție Socialistă din Octombrie 1917. În mințile lor, după noul tipar genetic, criza din 2009 nu s-a terminat, ea continuă și se adâncește, se adâncește, se adâncește. Cu o creștere economică de 5,7% în anul 2017 economiștii și analiștii bolșevici văd deja o criză majoră. Ce fel de criză va fi, ei nu sunt în stare să explice. După cum se vede, acești bolșevici anoști nu au studiat pe marii clasici ai marxism-leninismului, căci dacă ar fi făcut acest gest, cu siguranță ar fi văzyt că acolo este vorba de o anumită ciclicitate și de intervale de timp destul de largi dintre crize. Nu am pretenția ca nefericiții să fi studiat pe Jean Tirole, Angus Deaton, Oliver Hart, Bengt R. Holmström, Richard Thaler, pentru a vedea că lucrurile nu mai stau deloc ca în anii de început ai comunismului.

Este adevărat că în anul 2018 se vor adânci crize la noi, dar nu vor fi legate de criza economică, ci crize legate de:

- deficitul de medici în sistemul de sănătate;

- absența de pe piața muncii a fortei de muncă înalt calificate;

- consumul ridicat de medicamente;

- raportul cerere-ofertă pentru câteva produse de bază;

- modificările aduse de revoluția fiscală;

- nivelul alarmant al corupției din politică;

- decizii luate în lipsa existenței unei strategii;

- schimbarea radicală în politica de autostrăzi.
Bolșevicii de azi au o plăcere nebună de a anunța din reflex criza economică ce se va năpusti peste noi în 2018, căci nu este an electoral și este liber la a spune orice, inclusiv de a prezenta în culori sumbre ce se va întâmpla la noi în economie. În 2019 și 2020 ca ani electorali, câd trebuie să se facă promisiuni, nu va fi nicio criză și promisiunile de prosperitate vor curge în fluvii interminabile.

Ceea ce s-a anunțat a fi criza economică a deceniului al II-lea din secolul al XXI-lea la un interval de 60 sau 70 de ani față de criza din 1933, desigur va avea repetabilitate undeva prin perioada 2030 - 2050, dar numeni nu garantează nimic. Bolșevismul contemporan în neliniștile lui ancestrale trebuie să-și continue meseria de propovăduitor al catastrofei economice care bântuie economiile capitaliste. Acum și România este o țară capitalistă și ei, din reflex, o bagă în aceeași oală cu țările capitalismului din anii 1960 -1980 și o vîd pe buza prăpastiei economice, tot timpul în declin, chiar dacă cifrele arată altceva. Mai trebuie acum să văd în paginile Scânteii articole ample despre evoluțiile pozitive, roze ale economiei Cubei și ale Republicii Populare Mongole, iar elogiile care să se refere la Republica Democrată Populară Coreană să fie cu atât mai parfumate acolo în paginile Scânteii știută fiind prietenia dintre Nicolae Ceaușescu și Kim Ir Sen. La treabă, băieți, că le ziceți ca la cartea de economie politică  în două volume după care am învățat eu în anii universitari 1965 - 1966 și 1966 - 1967, cu citate copioase, festiviste și mobilizatoare din Hrușciov și Gheorghiu Dej!

(03 ianuarie 2018)

Terorismul sindical

Mi-ai revenit în minte scenele acelea în care teroriștii ca să-și scape pielea luau copii ie care-i făceau scut și forțau astfel forțele armate să nu tragă, iar după ce aveau fața și spatele deja asigurate, îi împușcau pe cei care îi folosiseră drept scut uman.

• Nu cu mulți ani în urmă cei de la căile ferate au prins un moment, ceva de sărbători și s-au gândit ei că au găsit momentul optim de a impune prin negocieri stat-sindicate obținerea de soluții care sunt sigur că un sindicat puternic le-ar fi obținut fără nicio dificultate. Numai că, folosind momentul guvernanți cu disconfortul pe care îl crează miilor de călători, vor forța mâna celor de la putere și vor obține ceea ce și-au dorit, adică măriri salariale.
• Apropape în fiecare an, în preajma examenului de admitere în licee și în preajma examenului de bacalaureat, sindicaliștii din învățământ amenință și eu cu o grevă, tot așa, cerând o serie de lucruri, pe care sunt sigur că dacă sindicatele lor ar fi puternice, cu siguranță că în doi timpi și trei mișcări, la o întâlnire cu premierul le-ar avea soluționate, cât ai clipi.
• În anii trecuți, cei de la metrou, sindicatul, cel care a îmbâcsit stațiile cu tot felul de chioșcuri, s-a gândit să dea și el dovadă de terorism sindical și a scos la înaintare în zi de lucru sute de mii de călători, căci a suspendat mersul trenurilor care să-i ducă pe oameni la muncă. Sindicatul acela, în loc să ducă lupta sindicală prin metode civilizate, a apelat la cea mai adjectă formă de răzbunare pe călătorii nevinovați care trebuiau să ajungă la serviciile lor pentru a muncii, pentru ați câștiga pâinea pentru copilașiim lor. Era o chestie dacă acește sindicate făceau proteste altfel și nu paralizând economia și aducând insatisfacții miilor de cetățeni. Am pătimit cu acest prilej și am luat un taxi pentru a-mi rezolva problema, căci teroriștii nu m-au lăsat.
• Mai nou, unii medici de familie, au pus și ei de o acțiune prin care făcând presiune cu suferința oamenilor, nu mai eliberează rețete compensate, dacă ministerul și Casa de Asigurări nu le rezolvă o serie de doleanțe de natură financiară. În cazul lor lucrurile nu sunt deloc simple, căci acolo este implicat și un sistem informatic despre care eu nu am o părere deloc prea bună, deși pentru realizarea lui s-au cheltuit foarte mulți bani. Este o altă poveste. Chestiunea este că medicii acuză o birocratizare foarte mare, lucru de acceptat de cei ce trebuie să se ocupe de raționalizarea fluxurilor informaționale. Ceea ce este ciudat se leagă de momentul ales, adică zilele de început de an calendaristic, tot așa punând presiune pe guvern prin suferinzi, ceea ce mie mi se pare absolut imoral. Sindicatul lor trebuie să fie cu forță și de pe poziții de forță să negocieze, ceea ce nu se întâmplă.

În opinia mea, mișcarea sindicală trebuie restructurată din temelii căci așa nu mai este de trăit. Fiecare categorie socio-profesională, când i se năzare, își întrerupe activitatea, face grevă, iar populația suferă dramatic. Sindicatele sunt fărâmițate și nu au forță pentru că șefii lor nu sunt în stare să se regrupeze și să formeze entități puternice de care guvernanții să se teamă nu că întrerup munca prin grevă, ci doar dacă se încruntă și cel mult ridică tonul în public. Neavând acestă forță, sindicatele procedează la terorosmul sindical, făcând scut din oameni nevinovați în a le acoperi lipsa lor de funcționalitate, coeziune și eficiență în lupta cu guvernanții. Legile ar trebui să-i protejeze cu mult mai mult pe cetățenii afectați de terorismul sindica, cetățeni nevinovați, inocenți și victime sigure.

(03 ianuarie 2018)

Defectele sistemului educațional: amatorismul

Așa cum în muzică există urechiști și notiști, tot așa există și în învățământ, meseriași adevărați care au predat la catedră și activiști, care n-au fost o secundă în fața elevilor sau studenților. Ministerul Educației a avut nenumărate situații în care în frunte s-au găsit persoane și nu personalități, iar cel mai grav lucru a fost atunci când cei din vârf nu au avut nicio tangență cu învățământul, ei de acolo de sus, făcând greșeli de vorbire sau de scriere impardonabile.

Amatorismul din sfera educației se vede din:

• calitatea slabă a legii învățământului, lege făcută de persoane care nu au prea ținut seama de specificul domeniului și de particularitățile pe care le au activitățile de la catedră dar și de capacitatea de asimilare a elevului; dacă se dă atenție numai o secundă afirmațiilor că un învățător are 4 ore pe zi în timp ce un strungar are 8 ore pe zi de muncă, ne dăm seama de disprețul pe care societatea îl are față de educație și ceea ce este și mai nasol, este faptul că afirmații de acest fel le oferă și unee mărimi care ar trebui să tacă în loc de a scoate asemenea enormități pe orificiul bucal;
• definirea normelor de timp pentru a examina, pentru a citi o teză de doctorat, pentru a coordona doctorate, ceea ce arată că ori cei ce fac astfel de munci nu au făcut niciodată așa ceva, ori sunt rău intenționați și îndreaptă spre statutul de sclav pe cel ce execută acele munci; în acel context nu există nici pretenții sau există chiar exagerat de mari, dar realitatea contrazice totul prin cruzimea abordărilor concrete; faptul că legea nu dă niște detalii tehnice relativ la modalitățile prin care normele didactice se modifică, lasă loc arbitrariului, ceea ce este nașpa rău de tot și face loc unor ambiții sau unor restructurări de resurse care se redirecționează aiurea;
• ruptura care există între zonele de pregătire a bazei decizionale duce la situații dintre cele mai bizare; acum cu proiectele finanțate din bani europeni se apucă oricine să facă propuneri și în final să vină cu soluții legate de sistemul educațional, fără ca persoanele care au lucrat la acele proiecte să fi avut tangență cu sistemul educațional; am avut în mână materiale legate de chestiunea implementării începând cu clasa zero a noțiunilor de informatică, dar și un proiect legat de bunele practici care elimină corupția din sistemul educațional; faptul că la acele proiecte nu prea lucraseră cadre didactice se vedea de la o poștă pentru că lipseau lucrurile de finețe și mai ales soluțiile propuse acolo sunt de un fantezism debordant.

Sistemul educațional are nevoie de profesioniști pe tot traseul. Trebuie profesioniști la elaborarea programelor analitice. Trebuie profesioniști la elaborarea manualelor. Trebuie profesioniști la catedră care să predea și să-i asculte pe elevi. Trebuie criterii de a selecta pe profesioniști. Cine crede că profesioniștii se nasc peste noapte se înșeală. Trebuie o strategie de 20 de ani ca să se spună că se pleacă de la punctul A0 și se ajunge la punctul A1 unde corpul profesoral este de top, unde școlile sunt de top, unde manualele sunt de top. Despre elevi nu scriu nimic pentru că ei intră cu toții de top în clasa zero, iar acum sistemul nu face altceva decât să le trezească tot ceea ce este mai nepotrivit în ei prin tot ceea ce face, pornind de la manualele îmbâcsite, de la profesorii prost plătiți și de la mediul înconjurător unde modelele lor sunt dintre cele mai nepotrivite. Totul este datorat amatorismului.

(03 ianuarie 2018)

Defectele sistemului educațional: imobilismul

Prin imobilism înțeleg incapacitatea unui sistem de a se autoadapta la cerințele mediului. În cazul sistemului educațional, imobilismul se manifestă prin:

• rămânerea în urmă în raport cu ceea ce înseamnă tehnologia educațională fie datorită lipsei fondurilor de a trimite personalul didactic la recalificare, fie din cauza imposibilității de a implementa acele tehnologii din cauză că nu există infrastructura necesară; sunt cunoscute eforturile de informatizare ale învățământului românesc de toate gradele și nivelurile, proces care și-a pierdut din intensitate din moment ce programele naționale de dotare cu tehnicăca ritm și intensitate; nefiind  ramuri productive așa cum sunt industria și agricultura, învățământul este considerat doar consumator de resurse, fără outputuri, ceea ce este eronat, căci calificarea forței de muncă este rezultatul său, acesta nu beneficiază de investiții masive, căci în concepția bolșevică, încă dominantă la noi, el merge de la sine înainte și fără fonduri, doar din pasiunea cadrelor didactice, exploatate de o societate nemiloasă și indecentă;
• crearea discrepanței majore între ceea ce cere piața forței de muncă și ceea ce produce sistemul educațional; este clar ca bună ziua acum că lipsa învățământului profesional sau vocațional cum nefericit este intitulat învățământul care scoate muncitori calificați, face ca minusul de muncitori calificați de pe piață să conducă la măsuri extreme, inclusiv la importul de forță de muncă din țările lumii a III-a, deși noi facem parte din lumea aIV-a dacă este să ne luăm după lipsa de autostrăzi și după străzile de pământ, neasfaltate din periferia  Bucureștilor, care se văd băltind din trenurile ce pleacă din gara Basarab;
• orientarea planurilor de învățământ în rimul rând după profesori și nu după cerințele pieței forței de muncă sau a tendințelor manifestate pe plan mondial; îmi aduc foarte bine aminte că în perioada 1950 -1964 limba rusă era limbă obligatorie în școlile de toate nivelurile și  se învăța cu un număr de ore mult prea mare în raport cu o altă limbă străină, limbă care lână în 1955 nici nu exista în școli, limba rusă fiind dominantă; ani în șir nu s-a trecut la modificarea planurilor de învățămând datorită faptului că nu se știa ce să se facă cu nenumărații profesori școliți pentru limba rusă; acum același lucru s-a întâmplat cu disciplinele de informatică predate de profesori care au făcut cursuri de reciclare, dar care nu au absolvit facultăți de specialitate și care au fost autodidacți în ale informaticii;
• rămânerea în actualitate a unor discipline care nu mai au prea mare lucru cu dezvoltarea științei și tehnologiei de azi, numai datorită că aceste discipline sunt predate de cadre didactice care au grade didactice, calificarea necesară și mulți ani până a ieși la pensie, dar care sunt lipsite de capacitatea de adaptare la nou; să analizăm ceea ce se întâmplă la matematică unde rezistența la nou este fenomenală; cam prin la toate manualele de matematică nu există introduse noțiuni descoperite în ultimii 50 -75 de ani, ceea ce este alarmant, nasol și grav; față de disciplinele din IT&C unde dacă nu se restructurează totul o dată la 5 ani lumea fuge ca dracul de tămâie, la matematică se consideră decent, interesant și grozav să se predea după manuale tipărite acum 50 de ani, căci sunt considerate clasice, adică monumente fundamentale, de la care se pleacă;
• acceptarea unor tipare ideologice penibile generate de doctrinele dominante în societate, ca singură modalitate de a face învățământ, deși dau senzația de revoluționarism, ele sunt generatoare de imobilism pentru că prin radicalismul lor intrinsec nu fac altceva decât să lovească în tot ceea ce este de fapt nou, dinamic și eficient; să mă explic: după venirea comuniștilor la putere, tot ceea ce era burghez a fost scos și cu el au fost trimiși la pușcărie și la canal și profesorii care predau acele noțiuni; a venit doctrina marxist-leninistă care deși nu era dogmatică, a fost dogmatizată; cine are bătrâni pe de peste 80 de ani să-i întrebe ce și cum cu scurta lui Stalin; dacă celelalte forme de imobilism erau cât de cât acceptabile, introducerea noilor ideologii generează un imobilism agresiv prin faptul că apar noi așa-zise științe precum socialismul științific, iar altele se restructurează fundamental conducând la rescrierea istoriei naționale dar și a teoriei și istoriei literaturii române, cu scriitori minori transformați peste noapte în genii, exact cum se face în ziua de azi când manualele de istorie au inclus o prezentattoare Tv și cărțile de literatură l-au trecut pe Eminescu undeva la și alții.

Imobilismul sistemului educațional se manifestă pe termen lung și efectul său resimțit este stagnarea, căci stagnare se numește circul cu manualele, stagnare se cheamă menținerea unei ponderi nepermis de mare a suplinitorilor, dar și lipsa unei strategii, care toate duc la cârpeli de pe o zi pe alta, ceea ce dau senzația unei dinamici, dar totul este de un imobilism anacronic, care nu are decât o singură consecință: involuția sigură a acestui sistem, cu riscuri de a nu se mai reveni vreodată la linia de plutire. Imobilismul este unul dintre defectele capitale ale sistemului educațional care are manifestări în straturile cele mai profunde ale sistemului și care afectează toate componentele, iar la intrări nativ-normale, outputurile sunt de o calitate cel puțin îndoielnică. Nu trebuie analizați cei 5% care sunt olimpici, ci cei 80% dintre acre 60% abia silabisesc cu diplomă de 8 clase, cât despre extragerea de radicali și despre suma termenilor unei progresii geometrice nu cred să-și mai amintească 10% dintre cei cu bacul, cât despre integrarea prin părți nici măcar atât.

(03 ianuarie 2018)

Societatea românească și învățământul privat

Societatea românească este foarte conservatoare și vede învățământul privat, indiferent de grad, ca pe o chestiune:

- nenecesară,

- neserioasă,

- bănoasă,

- concurențială,

- vremelnică,

- superficială, 

- rea,

- parazitară,

- uzurpatoare,

- nesemnificativă,

- noncalitativă,

căci lumea nu a înțeles mersul istoriei în niciun fel și întotdeauna există o abordare superficială a fenomenelor în derulare și mai ales există luări de poziție dintre cele mai nepotrivite, ca să nu spun retrograde.

Când vorbesc despre învățământul privat știu ce vorbesc și nu bat câmpii pentru că am argumente dintre cele mai solide care-mi permit să abordez problema aceasta cu realism și mai ales cu detașeare, căci asemeni învățământului de stat, învățământul privat are și el punctele lui slabe, dar tot așa, asemeni învățământului de stat, învățământul privat are punctele pui tari. 

În primul rând, învățământul privat a funcșionat o lungă bucată de timp cu profesori provenind din învățământul de stat. Acum au proprii lor profesori promovați și validați după criteriile MEC.

În al doiela rând, învățământul privat a  crescut propriile cadre didactice folosindu-se din toate punctele de vedere de resursele oferite de învățământul de stat și aici mă refer la doctorate.

În al treilea rând, învățământul privat s-a supus și el acelorași criterii de evaluare și acreditare ca învățământul de stat, ceea ce i-a dat un grad de credibilitate ridicat, iar cei neacreditați au dispărut.

În al patrulea rând, învățământul privat are planurile de învățământ aliniate la cerințele impuse de calificările oferite de învățământul de stat, iar la unele discipline predau profesori de la stat.

În al cincilea rând, învățământul privat s-a manifestat într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic ca o supapă de absorbție a excedentului de forță de muncă pe care întreprinderile de producție și zona serviciilor nu avea nicio posibilitate de a o prelua și ar fi îngroșat rându șomerilor.

Am zis că societatea românească a privit cu suspiciune învățământul privat, dar cei care au strâmbat și încă mai strâmbă din nas nu au ezitat să-ți trimită copiii la școli private din varii motive, inclusiv din aceea că cheltuielile sunt cu mult mai mici la particulari care au sucursale cam în toate localitățile, decât o deplase în alt oraș la o mare universitate sau la un liceu dintr-o reședință de județ.

Se reproșează învățământului privat că este fabrică de diplome, deși foarte multe situații scandaloase cu trafic de influență, cu falsuri și cu tot felul de matrapazlâcuri nu din mediul privat apar în mass-media. Nu mai spun nimic despre tezele de doctorate dovedite ca fiind plagiate, niciuna nu a fost susținută într-o universitate privată.

Acum este momentul de a reevalua învățământul privat pentru a vedea ce trebuie corectat, căci tendința în lume este dată spre creșterea diversității și flexibilității. În societatea românească este loc pentru toate formele de învățământ. Așa cum există secții și facultăți neviabile la stat, tot așa există și la privați. Așa cum sunt liceea slabe la stat cu elevi care nu au niciun absolvent la bac, probabil și la privați este acestă problemă, deși în listele acelea rușinoase nu am văzut licee de la privați.

dacă vom strâmba din nas când vorbim de universități particulare, de licee particulare sau de grădinițe particulare, ne vom trezi că ele există, că au dat mii și mii de absolvenți și vom regreta că am avut o viziune îngustă. În lume există școli particulare cu mult mai bune decât cele de stat. Din puținele mele cunăștințe, din primele zece universități:

  1. Massachusetts Institute of Technology (MIT) (privat)

  2. Stanford University (privat)

  3. Harvard University (privat)

  4. California Institute of Technology (Caltech) (privat)

  5. University of Cambridge

  6. University of Oxford

  7. UCL (University College London)

  8. Imperial College London

  9. University of Chicago (privat)

10. ETH Zurich (Swiss Federal Institute of Technology)

nu știu cam câte sunt de stat. Știu că nicio universitate de la noi nu figurează în primele 100 universități ale lumii, ceea ce mă face să cred că o abordare mult mai aplecată se impune și afirmațiile asupra superiorității unor universități ce aparțin unor ierarhii mioritice după criterii foarte relaxate, trebuie trecute undeva pe planurile al II-lea sau al V-lea că  peste tot pimii contează și nu al 800-lea în ierarhie, oricât ne dorim noi să ne credem și frumoși și deștepți.
Nu vreau să spun niciun cuvânt despre faptul că învățământul de stat de la noi înainte de 1989 nu a produs niciun laureat al premiului Nobel, savant sau scriitor care să fi trăit aici și să fi mâncat salam cu soia aici cu noi și să fi degerat de frig în epoca de aur.

(03 ianuarie 2018)

Analiză pe textul prezidențial

Textele prezidentului adresate în ajunul Anului Nou au ajuns subiecte de discuție, ceea ce este interesant, numai că nu de discuții, ci de analize avem noi nevoie. În acest sens, am luat textele prezidentului Klaus IOHANNIS din anii 2015, 2016 și 2017 scrise sau rostite și le-am supus unei analize cantitative simple, analiză care conduce la o serie de rezultate deosebit de interesante, ce trebuie luat cu mult mai mult în considerare decât elucubrațiile unor numerologi și ale unor prezicătoare, toți dând dovadă de amatorism, empirism și de primitivism.

Caracteristica                               Discurs 2015             Discurs 2016                    Discurs 2017

Număr caractere                               352                          871                                     680

Caractere fără spațiu  A                    279                          699                                     550

Număr cuvinte                                          64                          149                                     115

Densitatea lexicală                             87.5%                     73,1%                                 74,7%

Număr propoziții                                        5                              7                                          5

Număr silabe   B                                 119                          308                                      218

Cuvinte distincte                                       56                          109                                        86

Cuvinte scurte                                           15                            19                                        14

Număr verbe                                               6                             11                                         8                                          

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Raportul  A/B                                          2,34                         2,24                                   2,52

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

De la an la an se observă o tendință de creștere a lungimii textului, fără a se înregistra saltul spectaculos la nivelul elementelor distincte, dar se observă creșterea rafinamentului în a utiliza cuvinte scurte de două litere ca lungime, folosite de regulă pentru legătură sau subliniere. Textele au un nivel ridicat de complexitate, întrucât se înregistrează un echilibru în utilizarea verbelor în raport cu alte forme gramaticale care apar în propoziții. Textele nu conține pronumele personal eu, dar conține verne la persoana a întâia plural și pronumele personal noi cu o apariție în primul an și în al doilea, iar în anul 2017 acesta apare de 3 ori, ceea ce marchează un punct de cotitură în raport cu apropierea de electorat, iar asocierea cu verbe precum dorim, construim, folosim, avem, propunem, arată implicare și participare alături de marea colectivitate căreia i se adresează.

(02 ianuarie 2017)

Previziuni pentru anul 2018

Anul 2018 cu siguranță va fi un an diferit de toți ceilalți. Nici nu are cum să fie altfel. Nici degetele de la o mână nu seamănă între el, așa că nici anul 2018 nu va semăna cu niciunul dintre anii care l-au precedat.

În primul rând ca previziune, anul 2018 va avea și el tot patru anotimpuri. Această iarnă va fi cu zăpadă, cu frig. Primăvara va fi mai cald, dar va ploua, ca în orice primăvară. La vară va fi cald, chiar foarte cald. Toamna va fi cu ploi, cu strânsul recoltei și în decembrie se va serba centenarul Marii Uniri de către toți românii. Lucrările la catedrală vor fi accelerate, dar planul stabilit acum doi ani va rămâne doar o ideie frumoasă, căci ritmul de lucru acolo este încă foarte lent.

În al doilea rând ca previziune, anul 2018 va fi mai zgomotos ca anul care a trecut pentru că s-au acumulat multe lucruri nerezolvate din anii precedenți și se încearcă aflarea marilor adevăruri, deși nu despre aceste aspecte trebuie discutat, ci trebuie date soluții la nenumăratele probleme care trenează de ani și ani și care evidențiază că doar se încep lucruri și nu există resurse de a le și termina. Și în anul 2018 linia de metrou Drumul Taberii va stagna și în anul 2018 nu se va porni nicio investiție majoră precum spitalul de municipiu, iar centura Capitalei va fi tot un vis prea îndepărtat.

În al treilea rând ca previziune, anul 2018 vom observa schimbarea de discurs atât la oamenii politici, cât și la cetățenii de rând, căci vechile slogane nu mai au substanță. Se va căuta să fie prezentate marile adevăruri ca lucruri banale, pentru a se reuși schimbarea de priorități și crearea de ținte false, care să permită înțelegerea lucrurilor de neînțeles, căci statul pe loc nu are cum să fie de înțeles, cât în jurul nostru totul este într-o continuă mișcare.

În al patrulea rând ca previziune, anul 2018 se va vedea că nici analiștii politici nu vor mai fi ceea ce au fost, căci nu mai sunt atractivi, din moment ce tot ceea ce au prezentat s-a dovedit a fi mlipsit de realism, de substanță și de coerență. Faptul că fiecare televiziune are politica ei și analiștii invitați și unii chiar plătiți nu au cum să iasă din canoanele acelor politici. Plimbându-se prin mai multe televiziuni vor deveni un melanj cenușiu care să mulțumească pe toată lumea, abordând problemele în formate care să se potrivească oricărui context, lipsind de vlagă orice tentativă de înțelegere a lor.

În al patrulea rând ca previziune, anul 2018 va menține ștacheta foarte ridicată în ceea ce privește nivelul de mediocritate rafinată pe toate planurile. Învățământul va continua să coboare din punct de vedere calitativ, legile care se vor da nu vor avea acel spor de calitate și de precizie la care toți râvnim, pentru că cei ce le vor elabora, nu se vor schimba la cumpăna dintre ani, din mediocrii strălucitori să devină genii întunecare.

În al cincilea  rând ca previziune, anul 2018 va fi cu același nivel de ignoranță și de ambiguitate ca anul 2017 pentru că nimeni nu are interesul în a-și scădea profiturile imense pe care le realizează prin nivelul scăzut de independență al unora și prin credulitatea altora, căci taxele pe ignoranță se obțin și sigur și repede și în cote nebănuit de mari. Așa că vom vedea și în acest an cozi foarte lungi în tot felul de procesiuni, mitinguri și locuri unde se va da ceva fie gratis, fie la preț de chilipir.

În al șaselea rând ca previziune, anul 2018 se va cracteriza prin aceeași dorință a televiziunilor de a manipula cu nerușinare oamenii, inducându-le teamă, atitudini necontrolate prin propagarea de neadevăruri și panică prin anunțarea de evenimente extreme, pe care în mod normal știința nu este în stare să le prognozeze de nicio sămânță.

În al șapetelea rând ca previziune, anul 2018 fotbalul românesc va bate pasul pe loc ca și în ceilalți ani, echipa națională, mediocră ca sistemele bazate pe profit din întreaga societate nu va avea acea capacitate de a defini un punct de start și de a porni un nou început, caracterizat printr-un salt calitativ spectaculos. Miza fiind foarte mare, la FRF se va instala un nespecialist, necunoscut și neavenit, care va determina menținerea fotbalului în cotele de profitabilitate ale celor care s-au instalat în fața bucatelor și pe care nu-i interesează decât câștigurile lor, țara necontând deloc în calclulele lor.

În al optulea rând ca previziune, anul 2018 va fi caracterizat prin lucruri ambigue, de catifea, care au drept consecință rămânerea pisicii în forma ei inițială, căci nimeni nu are voie și nimeni nici nu vrea s-o rupă în două și să tragă aer în piept pentru a porni înainte cu fermitate, verticalitate și cu onoare. Mediocritatea din noi nu ne permite să facem acest pas și anul care abia a început, în culorile terne și cunoscute din ceilalți ani se va prelungi și se va împrătia anost ca și ceilalți. În niciun caz, acest an nu va fi vesel, nu va fi special și nici nu va însemna mare lucru din moment ce noi așteptăm ca alții să ne rezolve problemele noastre, deși suntem conștienți că străinii nu o vor face niciodată.

În al noulea rând ca previziune, anul 2018 va însemna pentru noi toți speranțe, dorințe și mai ales gândul că fiecare vom ajunge acolo unde ne dorim, deși nu prea avem clară nici direcția, nici obiectivul și nici resursele necesare acelui parcurs. Cei optimiști văd acest an în culori vii, frumoase și calde, cei pesimiști stau cu privirea în pământ și așteaptă să treacă timpul, iar cei manipulați, pur și simplu în acest an, asemenea unor frunze desprinse de pe ramuri, se îndreaptă acolo unde bate vântul fără a avea temeri existențiale de vreun fel și se așează pe sol cu grație, îndrăzneală și resemnarea specifică datoriei în curs de îndeplinire.

În al zecelea rând ca previziune, anul 2018 va fi așa de puțin diferit de ceilalți ani care l-au precedat încât orice abordare optimistă peste niște limite de rezonabilitate vecină cu mocirleala este nerealistă orice s-ar spune. Marea Unire ne va prinde ca și până acum nepregătiți, căci fără o autostradă care să treacă munții suntem mici, nesemnificativi și de neluat în serios. Vor fi în ziua de întâi decembrie a acestui an soboruri de popi, depuneri de coroane de flori, paradă militară grandioasă, tensiune maximă pe scena politică și tristețea dată de nivelul de sărăcie generat de artificialitatea creșterii economice, creștere care nu are în spate producție, ci rostogolire artificială de bani.

Cine prezice în anul 2018 geruri năpraznice, cutremure, erupții de vulcani pe Magheru, tsunami pe lacul Pantelimon, tornade devastatoare și alte fenomene extreme aici în spațiul carpato-danubiano-pontic nu face decât să mintă cu nerușinare. Va fi frig că este iarnă, va fi foarte cald când va fi vară. În zona Vrancea se va mișca pământul, dar cutremur devastator de peste 8,7 nu va fi în acest an. Tornade nu vom avea. Ploi vor fi căci perdelele de pădure au fost rase. Despre erupții vulcanice cu siguranță nu va fi vorba în niciun caz, mai ales că Vitanul este o zonă bântuită de manele și vulcanii n-au nicio treabă cu această specie muzicală, iar restaurantul de manele s-a închis de câțiva ani.

(01 ianuarie 2018)