Îmi aduc aminte cum toți cei care vorbeau despre războiul din Ucraina aveau o anumită abordare, care prelua mecanic tot ceea ce se spunea prin presa de o anumită orientare din USA sau din Europa și aici mă refer la presa oficială care îl prezenta pe PUTIN muribund, într-o fază terminală a unei boli incurabile, care vorbea despre victoriile zdrobitoare ale armatei ucrainiene, iar clipurile de pe ecrane prezentau coloane de zeci de kilometri de blindate rusești care erau nimicite și datorită unor erori de tactică ale conducătorilor armatei ruse. Moderatorii și invitații vorbeau și vorbeau și vorbeau, convinși fiind că ei dețin adevărul absolut, deși erau conștienți că intraseră într-un joc al propagandei de război, propagandă construită pe elemente care erau foarte diferite de realitate, căci de aceea este propagandă, să dezinformeze.
De când a venit Donald TRUMP la Casa Albă, la Antena 3 s-au produs oarece schimbări de abordare și se vorbește tot mai accentuat de restricțiile impuse în abordarea războiului din Ucraina. Nu se spune deloc clar cine le-a impus unor jurnaliști profesioniști cum se proclamă ei acolo, mai ales că și-au pus în coadă acronimul CNN pentru a le crește credibilitatea, deși se băteau cu cărămida în piept că ei sunt independenți și spun adevărul și numai adevărul. Acum ne dăm cu toții seama că televiziunile din spațiul mioritic sunt aservite 100%, uniii sunt aserviți unora, iar alții sunt aserviți altora și despre un nene politician, un cor de televiziuni spun că este rău, iar alt cor de televiziuni spun că este bun, după cum cine cât plătește, pentru a prezenta adevărul mituitorului, cum spunem noi iubitorii de adevăruri pure.
Văd seninătatea cu care jurnaliștii pozează în deținătorii de adevăruri, dar ei sunt doar niște manipulatori jalnici, care joacă după cum li se cântă, adică după cum sunt de bine plătiți, dar mai ales de către cine îi plătește, căci despre conștiință, moralitate și profesionalism să lăsăm pentru alte vremuri discursul. Îmi aduc aminte cum chiar în seara zilei de 22 Decembrie 1989 cei de la ziarul bolșevic SCÂNTEIA au distribuit o pagină de ziar cu un text în care-și punea cenușă în cap că mințiseră poporul, jurând că erau forțați de partidul comunist și că în vecii-vecilor nu vor mai face așa. Și porcul a zis: numai p-ăsta că e cald. Deci despre cei din presă, să nu credem nimic din ce spun căci sunt sclavii banului și minciunii.
(13 februarie 2025)
No comments:
Post a Comment