Au fost organizate tot felul de spectacole de Revelion la trecerea dintre anii 20224 - 2025, dar toate au avut un același șablon numit: hărmălaie. La toate televiziunile erau pe scene sau pe estrade nenumărați figuranți, dansatori, interpreți de-a valma, dar de fiecare dată doar unul făcea ceva, iar când erau doi, se spuneau glume tâmpite sau se cânta aiurea-n tramvai.
Toți cântăreții au cântat fie melodii de-ale lor răsuflate, fără prospețime, făcând fără nicio jenă playback, fie melodii preluate de la cântăreți de demult, cu așa-zise interpretări moderne, mediocre în felul lor. Niciuna dintre televiziuni nu s-a remarcat prin ceva, toate obținând note de 3 sau 4 pe o scară de la 1 la 10.
Se vede lipsa de profesionalism, de talent și de sclipire din toate televiziunile, unde goana după rating este mai mult decât vizibilă și includerea de publicitate în programele de Revelion a fost dovada cea mai clară a lipsei de respect față de cetățean, din moment ce se perindau cam aceleași reclame pe toate posturile Tv. Se știe că marfa bună se vinde singură. Dacă unui produs banal de farmacie îi mai pui și o reclamă proastă, lună, făcută neprofesional, deja este prea mult, comparativ cu reclamele marilor firme de parfumuri, reclame care sunt si foarte scurte, dar și foarte sugestive.
Abindența de manele pe toate canalele a făcut să apară fenomenul de saturație și să se dezvolte o și mai mare confuzie pe piața acestui gen, căci înghesuiala de maneliști și mutarea cadrelor de la interpreți spre cei care mimau declamarea versurilor, nu a făcut altceva decât să accentueze calea spre banal și dezorientare. Noroc că au fost canalele de filme și chiar dacă au rulat filme vechi, a fost mai bine să văd un film pe care-l văzusem deja, decât să asist la hărmălaia programelor de Revelion din televiziuni.
Cert este că nu mai avem mari interpreți de muzică lăutărească, nu mai avem mari autori de scheciuri și nu mai avem nici mari actori care să vină să spună glume inteligente. Totul este mediocru în lumea artistică, reflectând și mediocritatea din lumea politică, pentru că politicienii mediocri ascultă cântăreți mediocri, care interpretează melodii trase la indigo, dar mediocre, cu texte și mai mediocre, iar glumele sunt penibile, deși sumele vehiculate sunt amețitoare atât în politică, dar mai ales în televiziuni.
(02 ianuarie 20250
(02 ianuarie 20250
No comments:
Post a Comment