Mao ZEDONG a foast presedintele Partidului Comunist Chinez si primul presedinte al Republicii Populare Chineze, dar in acelasi timp a fost si inspiratorul multor conducatori comunisti din tarile europene ale lagarului socialist. Pe Nicolae CEAUSESCU l-a inspirat in mod deosebit.
Mao ZEDONG a reusit performanta de a dresa un popor, caci nu se numeste altfel procesul prin care un popor intreg este adus in situatia de:
- a purta o aceeasi uniforma,
- a crede orbeste intr-un singur om,
- face lucruri imposibile.
El este autorul Revolutiei culturale, extinsa si la noi, in care:
- arta devenea strict in slujba poporului,
- valorile artistice erau cu totul altele,
- comunismul si arta deveneau un singur amestec,
- cine facea altfel era considerat dusmanul poporului,
- regulile dupa care functiona societarea erau noi.
Tezele din 6 iulie 1971 emanate si enuntate de Nicolae CEAUSESCU dupa o vizita in R.P. Chineza au avut menirea de a schimba fata Romaniei prin noutatea lor, dar mai ales prin cadrul impus eticii si educatiei socialiste, dupa modelul chinez. CEAUSESCU fusese impresionat teribil de modul in care Mao ZEDONG reusise sa-i dreseze pe chinezi, in asa fel incat acestia sa-l asculte si sa-l urmeze fara comentarii in tot ceea ce facea. Ii placuse stadionul unde din 100.000 de piepturi rasuna cantecul drag lui, compus de George GRIGORIU si-si dorea ca si la Bucuresti sa se intample acelasi lucru, desi noi stadion de 100.000 de locuri nu prea aveam.
Luand modelul lui Mao ZEDONG si Nicolae CEAUSESCU s-a apucat sa glasuiasca ziceri care prin trepaduserimea din jurul lui s-au transformat in adevarate pilde, exact cum erau invataturile simple, directe si universale ale lui Mao ZEDONG. De aceea, multe dintre frazele politrucilor mioritici incepeau cu asa cum spune sau asa cum ne invata tovarasul CEAUSESCU sau secretarul nostru general. Banuiesc ca lui CEAUSESCU ii placea la nebunie sa-i vada pe toti din jurul lui cum se gudura si fac temenele, caci probabil asta vazuse la ultima sa intalnire cu Mao ZEDONG. Numai ca Mao ZEDONG avea un popor de peste un miliard de suflete si in spatele sau era o revolutie de succes pe care el o condusese, pe cand CEAUSESCU era eclipsat total de GHEORGHIU Dej, el neremarcandu-se prin nimic special, eroic si sublim.
(03 ianuarie 2020)
No comments:
Post a Comment