Comuniștii și promovările în universități

Pe vremea comuniștilor, promovările în universități depindeau de foarte mulți factori:

- cât de mult doritorul era în grațiile șefului de catedră;

- profilul moral-politic al candidatului;

- nivelul de mâncătorie din catedră;

- pilele pe care le avea doritorul;

- funcția politică a respectivului doritor;

- talentul pedagoșic al respectivului;

- câtă carte știa respectivul;

- cât de mult răspundea la pilele șefilor;

- nivelul de introgăreală manifestat;

- dacă știa să spună bancuri;

- dacă ținea la băutură în compania șefilor;

- numărul de chiolhanuri date.

În vremurile de demult erau deswtule situații în care șeful de catedră se dispensa de cei incomozi invocât imposibilitatea de a fi promovați, cu justificări dintre cele mai diferite și uneori plauzibile, deși dacă cineva săpa mai în profunzime vedea că respectivul se bazează doar pe argumente subiective. Comuniștii exersau și promovările în puncte critice mai ales când ei înșiși își creau un context absolut nefavorabil, datorat discrepanțelor dintre ceea ce doreau ei și exigențele propagandei de partid.

Comunismul nu a fost o noțiune abstractă, ci o realitate dintre cele mai obscure având la bază:

- nivelul de mediocritate știut din societate;

- imobilismul birocratic al celor care nu se implică;

- egalitarismul dus până la obscenitate,

- autosuficiența indivizilor din preajma șefilor;

- împachetarea șefilor în propria lor credulitate;

- discrepanța dintre fapte și vorbe;

- slugărnicia celor incompetenți.

Promovările din universități în vremea comuniștilor presupunea mai multe filtre și voienumera pașii care trebuiau parcurși pentru ca lumea să înțeleagă mai bine de cine depindea în vremurile de demult trecerea de la asistent la lector, de la lector la conferențiar și de la conferențiar la profesor.

Ca să simplific totul, trecerea de la lector la conferențiar și de la conferențiar la profesor depindea numai și numai de cabinetul doi, căci se dorea răsturnarea piramidei gradelor, astfel încât piramida să fie cu vârful în sus, adică să aibă puțini profesori, nu răsturnată cu baza care avea foarte mulți profesori și cu vârful care avea foarte puțini asistenți universitari.

Cine dorea să treacă de la asistent la lector trebuia să procedeze astfel:

- mergea cu basca de asistent în mână să ceară acest lucru la șeful de disciplină;

- dacă șeful de disciplină zicea da, se mergea la șeful de catedră,

- șeful de catedră știa el ce știa și spunea da sau nu, de regulă nu;

- numai dacă șeful de catedră era îmbunat, făcea post și spunea da;

- se scotea postul la concurs și se publica în Monitor;

- candidatul își făcea dosarul, dar obligatoriu trebuia doi concurenți pe același post;

- raritatea scoaterii la concurs făcea ca din catedră să apară mulți concurenți pe același post;

- catedra dădea recomandare;

- partidul dădea recomandare;

- dosarul pleca mai sus la partid pentru validare;

- numai după aceea se organiza concursul;

- se alcătuia comisia care făcea ceea ce zicea la Statutul cadrelor didactice;

- se criau referatele și se atribuia postul unui candidat sau se bloca postul;

- în Consiliul profesoral și în Senat se decidea soarta concursului;

- după un timp fericitul primea decizia de promovare;

- koneț filma, adicătelea the end.

Necunoscute erau căile Domnului în acele vremuri și nenumărate erau elementele de incertitudine ce interveneau, nu datorită legilor, ci datorită oamenilor care sunt bântuiți de tot felul de viziuni unele mai primitive decât altele și cu foarte puțin constructivism în ele.

Toată lumea știa zicerea mea cum că omul nu este ca vinul, cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun, în virtutea faptului că unii chiar doreau ca promovările să se facă la intervale de 100 de ani, deși ei promovaseră cu viteza sunetului, chiar dacă nu erau genialii în persoană. Numai că oamenii uită și se comportă de parcă n-ar ști lumea câte parale fac, adică doi bani de tinichea.

Dacă s-a prăbușit comunismul în sine, unul dintre factori a fost egalitarismul deșănțat generat prin nerecunoașterea adevăratelor valor care ne diferențiază pe unii de ceilalți.
Comuniștii clamau promovările în universități promovările pe criterii valorice, dar în realitate totul era bazat pe elemente subiective, în așa fel încât se crea senzația de haos studiat, care duce spre niciunde, ceea ce s-a și întâmplat într-un final lipsit de elemente apoteotice și de manifestări grandioase.

(05 octombrie 2017)