Scriu despre Olga TUDORACHE, despre marea actriță Olga TUDORACHE numai și numai din cauză că nu-mi place cum este ea prezentată acum pe ecranele televizoarelor de către niște știriști de doi bani, care aleargă numai și numai după senzațional.
Pe Olga TUDORACHE am văzut-o pe ecranul alb-negru al televizorului într-o piesă unde ea a jucat magistral rolul unei mame care și-a ucis fiul. Mi-a rămas întipărită în memorie fața acelei mame, tristețea ei și vocea aceea profundă cu care Olga TUDORACHE spunea replicile, dominând micul ecran.
Am mai văzut-o și în alte piese, dar mi-a rămas întipărit rolul lui Beatrice jucat de ea în piesa Efectul razelor Gamma asupra anemonelor la Teatrul Mic, reușind alături de Rodica NEGREA și Adriana ȘCHIOPU să facă o piesă memorabilă, căci din 1977 și până azi sunt totuși 40 de ani și îmi mai aduc aminte destul de multe detalii din acel spectacol.
De multe ori am crezut că anumiți dramaturgi au scris piesele doar pentru ea. Prea i se potriveau rolurile ca niște mănuși! Singura explicație este talentul uriaș al acestei mari actrițe. Sunt de acord cu ea când a spus că cea mai mare realizare este băiatul ei, căci într-adevăr, copiii sunt cele mai mari realizări ale unor oameni, fie bărbat, fie femeie.
Olga TUDORACHE are un timbru și are gesturi care dau fiecărei replici a sa o semnificație aparte și comparând cu alte interpretări deja concluzionăm că la ea rolul jucat este altceva, cu totul altceva. Cu greu o altă actriță va cuteza să interpreteze unul din rolurile pe care toată lumea știe că l-a interpretat Olga TUDORACHE, căci tot timpul etalonul definit de ea se va găsi deaupra oricărei alte încercări, chiar reușite a altei interprete.

(16 octombrie 2017)
No comments:
Post a Comment