Soluțiile mediocre din arhitectură dăinuie peste timp

Soluțiile mediocre din arhitectură dăinuie peste timp căci se regăsesc în peisajul zilnic descris de:

- blocuri hidoase;

- elemente inutile de arhitectură urbană;

 - crearea de disproporții jenante;

- dezvoltarea esteticii inutilului;

- abordări groaznice în desenarea străzilor;

- haosul generalizat în construcții;

- absența unui stil arhitectonic național, unitar;

- cocoțarea improvizațiilor de un mioritic absurd;

- împânzirea urâtului peste tot.

Pe lângă forma de doi bani a acelui balcon, despre utilitate nici nu are cum să fie vorba. este o soluție inestetică, vulgară, mediocră și fără eficiență, din moment ce acolo în afară de a pune rufe la uscat nimic nu mai este posibil să se facă. Chiar închiderea acelei abordări caricaturale are de suferit din moment ce arhitectul, mediocru și nepriceput a găsut acea rezolvare absolut neinspirată. Nu are cum să fie invocată problema de costuri din moment ce foarma dreptunghiulară era și ea o soluție practicată tot la acel broc. dar din dorința de a da o undă de veselie s-a optat pe o abordare grotescă, vecină cu oribilul, dar din moment ce lipsa de inspirație și de înțelepciune făceau casă bună, desigur că a fost și aplaudată și admirată, deși cred

că a generat oarece coșmaruri. dacă soarele este rotund, în arhitectura bolșevică trebuiau musai să existe forme rotunde, căci și la voturi în 1946 a fost ca simbol electoral soarele pentru niște forțe politice, iar fraudarea alegerilor de atunci a fost cuvânt de ordine, devenind tradiție, iar depsre ceea ce s-a întâmplat în anul 2009 se va afla fix peste 100 de ani, câd noi vom fi oale și ulcele și cei de atunci vor gând foarte urât despre epoca de neâmpliniri pe care o trăim noi acum. Și vanconul cu rotunjimi strălucește prin inutilitate, căci în acel spațiu nici rufele la uscat nu ai cum să le pui. În fantezia lor bolșevică, arhitecții acelui bloc au realizat simbolul bizareriilor monstruoase de care vor râde peste ani și ani nenumărate generații, care nu au cum să înțeleagă cum  a pătruns atâta mediocritate într-o zonă unde secole și chiar milenii perfecțiunea și-a spus cuvântul. Căci Domul din Ulm, cel din Koln, cel din Milano, tot de arhitecți au fost gândite și de la terminare și până în zilele noastre ne uimesc pur și simplu. Și în București rămânem uimiți, dar în sens negativ, când apar la tot pasul soluții care mai de care mai de neînțeles, în raport cu reguli elementare ale bunului gust și ale utilitarismului cotidian. Și în arhitectură există Dorel, nu?

(21 octombrie 2017)