Așa scrie pe o tăbliță care se vede la ieșirea din benzinăria OMW care este la ieșirea din Țebea când se vine dinspre nord. Pentru mine a fost o surpriză interesantă să trec prin acesată localitate încărcată de mare emoție, căci drumul dinspre Gyula spre București impune trecerea prin Apuseni. Drumul nefiind dintre cele mai bune, aduce o serie de dificultăți în efectuarea unei deplasări cât de cât în parametri românești, adică o traversare a țării în mai puțin de 10 ore fiind imposibilă. Țebea este o comună care ca orice comună de la noi are niște modalități comune de a fi semnalizată. În opinia mea, mai este de lucru. Ori de câte ori trec prin fața monumentului de la Carei am surpriza că problemele de parcare au mari deficiențe, motiv din care nu am reușit să opresc acolo pentru a sta o clipă să ma reculeg. De fiecare dată am zis că o voi face. Când trec spre Nădlac nu este parcare, când trec spre București depășesc monumentul din cauza parcării rău semnalizate. Dar să revin la Țebea, locul sacru al ardelenilor. Consider că o mai mare atenție ar trebui acordată caselor ca să fie și mai albe, prin văruire deasă, iar cu mult mai înainte de a se ajunge acolo ar trebui să existe suficientă informație vizibilă că se va intra în Țebea. Omul de la volan trebuie să primească totul de-a gata ca deciziile lui să fie luate fără dificultăți. Este dificil să oprești la întâmplare o mașină, dacă nu există o parcare amenajată special. Chiar dacă drumul îl știam lung și obositor aș fi orpit în Țebea pentru o oră, dar abia la ieșirea din localitate, la benzinărie am văzut că există posibilitatea de a parca mașina în siguranță. data viitoare, mi-am propus să iau la pas zona, să nu mai depind de constrângerile unor edili limitați și să ajung acolo la Gorunul Crăișorului. Când am ajuns acasaă am ascultat de pe net câteva cântece ale lui Șeicaru, Biriș, Anghel, Bocșa, Furdui și Negrean.
Țebea este un loc sfânt pentru toți românii și așa trebuie să fie în vecii vecilor!
Țebea este un loc sfânt pentru toți românii și așa trebuie să fie în vecii vecilor!
(02 septembrie 2016)
No comments:
Post a Comment