Documentarea în comunism

Multă lume s-a văitat că nu a putu să facă cercetare științifică în comunism pentru că nu exista posibilitatea de a face o documentare ca lumea. Nu discut acum despre bibliotecile cu carte științifică din București, dar discut de cartea poștală pretipărită, cu care se puteau obține materiale de oriunde din lume, dacă se știa:
- numele autorului,
- denumirea materialului,
- adresa de corespondență a autorului.

Eu am trimis zeci de astfel de cărți poștale și le-am ținut evidența. Nu cred că au fost trei sau patru situații în care nu am primit răspuns și materialul solicitat.

Concluzionez, că în vremurile de atunci și mă refer la perioada 1970 - 1985 documentarea nu a fost marea problemă, cum nici trimiterea de articole științifice la reviste mari în străinătate nu a fost o problemă dacă:

- materialul fusese publicat în țară,

- exista avizul conducătorului instituției,

- cheltuielile le suportai.

Nu a existat situație ca să am un material de publicat sau de trimis la o conferință și să nu-l fi putut trimite că s-ar fi opus cineva din ASE. Nu am avut eu atâtea materiale câte aș fi putut trimite.

La un moment dat, mi-a venit ideea de a-mi face o carte de vizită cu adresa de acasă, pe care am lipit-o pe acestă carte poștală și plicurile îmi veneau acasă, fără vreo problemă. Deci chestia cu imposibilitatea de a te documenta era doar un mit să nu spun o minciună.



(26 decembrie 2025)