Friday, December 8, 2023

ANINA de la sezonul al VIII-lea din showul MIREASA se afundă în propriile-i mizerii

Toată lumea a văzut și a auzit cum ANINA, mama lui ROBERT, tânărul viitor mire din sezonul al VIII-lea din showul de televiziune de pe Antena 1 intitulat MIREASA, a blestemat-o pe BIA, probabil viitoarea ei noră, urându-i drum bun spre iad.
Azi 08 decembrie 2023, aceeași ANINA, care mi-a demonstrat că vorbește mult, prost, incoerent și dă din ea numai răutăți, a căutat să spună că nu a blestemat-o pe BIA, că dacă aceasta nu iubește, nu este cu iubire, își va face viața un iad. Femeia aceasta ne crede proștii ei, dar noi nu suntem proștii ei, căci ea și-a blestemat viitoarea noră, așa cum au remarcat toți oamenii. Comportamentul ei abject, lipsit de empatie, rputatea ei ancestrală, lipsa ei de empatie, carențele ei de caracter s-au manifestat tot timpul, dar au fost concentrate în acel blestem. Ceea ce nu știe nefericita ANINA este faptul pe care-l știu de la o bătrână de la mine din mahala de pe vremea pe când eram copil, este faptul că blestemele se întorc împotriva celui care le rostește și bătrâna aceea dădea nenumărate exemple. Chiar eu am văzut persoane care au blestemat și n-a trecut mult timp și li s-au întâmplat lucruri cu mult mai rele decât cele zise de ele în blesteme. Nu mi-aș dori niciodată ca drumul lui ANINA să fie de mâine spre iad, dar așa cum își croiește viața, prin atitudinea ei, dezvoltă acel context care nu-i asigură o calitate a vieții pe care și-ar dori-o orice bătrân. Mie îmi este teamă că blestemul acela zis de ANINA o va lovi chiar pe ea și mă rog bunului Dumnezeu să nu i se întâmple nimic rău, deși ea are sufletul negru și vrea să facă viața altora mai amară ca fierea.

(08 decembrie 2023)

No comments:

Post a Comment