În mod normal, ar trebui ca superior, să însemne și la noi ceea ce înseamnă și la german și la italian și la englez și la american, dar și la chinez sau la japonez. Ar trebui spun, căci în realitate pierdem uneori reperele și spunem superior și în cazurile în care realitatea ne contrazice de la distanță.
Pentru a ne împopoțona mai mult decât trebuie, spunem că școala din ziua de azi, are rezultate superioare, comparativ cu școala din vremurile comuniste. Nu mă apuc eu acum să dezbat subiectul, dar faptul că populația a scăzut dramatic și numărul de doctori în științe de după anul 2000 a crescut mai mult decât exponențial, nu dovedește superioritatea școlii, din moment ce nenumărate teze de doctorat au fost dovedite ca plagiat nu 4%, ci 100%, iar autorii plagiatelor sunt nume cu rezonanță din lumea politică. Noi avem proverbul că prostul dacă nu e și fudul, nu e prost destul. Adică prostul fără doctorat este ca oaia fără lână, ca măgarul fără urechi și ca pisica fără mienunat.
Pentru a avea noțiunea de superior și a o aplica în mod corect, trebuie să avem repere, adică, să considerăm că 5 este mai mare ca 3, să spunem că negru nu este alb și să spunem că zahărul nu este sărat, iar porcul nu este vacă. Dacă nu avem aceste repere, ar fi decent să ne lăsăm păgubași și să nu folosim cuvântul superior, pentru că ne facem de râs și nu este deloc bine, dacă ținem la prestigiul nostru.
Eu voi spune despre mine că am obținut rezultate superioare la învățătură în anul curent față de anul precedent, dacă:
- am învățat mult mai mult ca anul trecut,
- profesorii m-au apreciat cu note mai mari,
- eu mă consider că am evoluat,
- cei din jurul meu constată schimbarea în bine.
Dacă avem abordări superficiale, folosind păreri, zvonuri, bârfe despre un anumit produs sau eveniment, fără a cunoaște nemijlocit lucrurile ce caracterizează produsul sau evenimentul și dacă vorbim despre superioritatea lui, prin comparație cu alte produse sau evenimente, vom folosi neadecvat cuvântul superios și nu suntem deloc departe de a greși, de a ne lăsa păcăliți de aparențe.
(06 iunie 2023)
(06 iunie 2023)
No comments:
Post a Comment