Despre Rodica STĂNOIU dacă aș scrie, aș avea de scris cât exact pentru cei 1.000 de indivizi care m-au dezamăgit, căci ea este dezamăgirea totală, pentru că eu m-am așteptat de la Rodica STĂNOIU să mute munții din loc și ea a mutat două bucăți de caldarâm de colo până dincolo și apoi le-a adus și le-a pus la loc, pentru a nu se cunoaște că a făcut și ea ceva la viața ei.
Rodica STĂNOIU este o femeie undeva, trecută de 83 de ani.
Rodica STĂNOIU a fost profesor universitar.
Rodica STĂNOIU a dus un mandat complet de ministru al justiției în guvernul lui Adrian NĂSTASE, fără să se remarce cu ceva aparte, deși sunt sigur că Adrian NĂSTASE nu i-ar fi dat peste mână dacă ea, Rodica STĂNOIU, ar fi reformat justiția astfel încât să nu apară minusurile de care se vaită nu numai românii, dar și Europa.
Rodica STĂNOIU a fost senatoare în intervalul 1996 - 2008, dar nu-mi aduc aminte să fi adus pe tapet o lege despre care să spun că a zguduit din temelii inerția și mocirleala în care ne complacem și care ne-a dus unde suntem, adică să fim penultimii din Europa, ca într-un blestem nemeritat.
Rodica STĂNOIU a fost în PSD și apoi a trecut la PC, ca orice politician care-și dă seama că ideile sale politice din punct de vedere doctrinar nu mai corespund după ce s-a înfruptat din toate delicatesele oferite, pentru a încerca și delicatesele de la alte mese, cu ar fi cele de la masa PC.
Rodica STĂNOIU nu m-a dezamăgit că unii au zis că a semnat note informative la securitate cu pseudonimele Sanda sau Georgeta, pentru că răzbunările din ziua de azi iau forme dintre cele mai perfide și aș fi acceptat și aceste supoziții ca adevăruri dacă în 1990 s-ar fi desecretizat toate dosarele securității și aș fi găsit în tabelul cu 5.000.000 de turnători, unde erau toți turnătorii și numele lui Rodica STĂNOIU. dacă nu s-a întâmplat așa ceva, tot ce se scrie după 10 sau 20 sau 30 sau 1.000 de ani despre cineva, eu o tratez doar ca răzbunare și nimic altceva.
Rodica STĂNOIU m-a dezamăgit că avea tot ce trebuie să revoluționeze justiția în 4 ani cât i-a fost mandatul și n-a făcut-o.

Rodica STĂNOIU m-a dezamăgit că nu a avut o strategie de modernizare a justiției!
Rodica STĂNOIU m-a dezamăgit că nu a avut coerență în tot ceea ce a făcut și s-a lăsat dusă de val, de chestiunile curente de zi cu zi din justiție. Păcat!
(10 iulie 2022)
No comments:
Post a Comment