Anca BOAGIU nu m-a dezamăgit așa dintr-o dată, ci cu țârâita, căci ca ministreasă la transporturi a dat măsura incapacității ei de a face lucruri bune, într-un regim corupt, cum era regimul BĂSESCU. Întotdeauna am avut imaginea pe care mi-am creat-o când am citit o nuvelă a lui Honoré de BALZAC în care era vorba de o cooperativă care avea ca materie primă femei îngrozitor de urâte, pe care le închiria femeilor urâte, ca acestea mergând îmoreună cu acelea să pară mai frumoase. Așa făcea Traian BĂSESCU. Își lua colaboratori cu mult sub nivelul lui, ca atunci când ieșea cu ei, să pară el deasupra respectivilor.
Anca BOAGIU, îmi pare rău pentru ea, căci a fost ministreasă la transporturi vreo șase ani, timp în care mi-a arătat că nu este în stare de nimic.
Anca BOAGIU nu a făcut o autostradă.
Anca BOAGIU a reparat prost autostrada București-Pitești.
Anca BOAGIU a pierdut timpul fără rost.
Anca BOAGIU s-a făcut de cacao când ca să se dea ea rotundă a vrut să arate în 2011 ce mărețe trenuri are și s-a trezit în câmp cu o garnitură defectă, pe care un mecanic de locomotivă sau funcționar la CFR a reparat-o cu o creangă. Nici nu avea cum să fie altfel, căci pe Anca BOAGIU n-o interesa decât imaginea ei și nu ce se întâmpla în CFR.
Anca BOAGIU nu a avut o strategie.
Anca BOAGIU nu a lucrat transparent.
Anca BOAGIU nu a venit cu un suflu nou, deși în anul 2000 când a devenit ministreasă pentru prima dată era o tânără de 32 și Traian BĂSESCU se lăuda că pe când era copilă și se juca în fața blocului i-a văzut chiloțeii. Atât a fost el în stare să spună despre o doamnă. Unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Oricum, pe unde a trecut, Anca BOAGIU nu s-a remarcat prin nimic, lucru care m-a dezamăgit, căci ar fi trebuit să aibă toate coordonatele pentru a fi sus, chiar foarte sus și lumea să spună:
- Băi, vericule, Anca BOAGIU a fost cel mai bun ministru al transporturilor de după 1989!
N-a fost să fie, nu că n-a lăsat-o cineva, ci pur și simplu, atât a fost ea în stare să facă pe unde a trecut, pentru că nu a avut resursele necesare să-și impună puncte de vedere și n-a avut viziune, sărăcuța de ea.
(01 iulie 2022)

No comments:
Post a Comment