Saturday, June 11, 2022

Genetica și zodiile

Sunt sigur că genetica are de dat multe răspunsuri la ceea ce zodiile au încercat să definească în zona diferențelor dintre indivizi. 
Acum se știe cu destul de multă precizie cum sunt influențate țesuturile umane la nivel celular de o serie de factori externi.
Acum se cunoaște ce înseamnă dietă și cum acționează toate elementele de bază ale unei diete asupra structurii organismului, la nivel de componente mari, dar și la nivel de detaliu.
Există o bază informațională foarte riguroasă care dă răspunsuri le întrebări ce privesc duratele de răspuns pentru tot feluri de scheme de tratament sau de diete și nu mai este niciun secret pentru nimeni care dorește să obțină un anumit rezultat, doar intrând pe Internet și documentându-se obține suficiente detalii. dacă mai consultă și un specialist, totul este rezolvat.
Termeni precum curățenie trupească sau curățenie sufletească, în contextul științific de azi are înțelesuri precise. Ceea ce era socotit perioadă de post, acum are interpretare științifică clară. 
Acum se știe cum alcoolul influențează dinamica organismului uman.
Acum se știe cum fumatul influențează dinamica organismului uman.
Acum se știe cum consumul de narcotice influențează dinamica organismului uman.
Acum se știe cum de zaharoase influențează dinamica organismului uman.
Studiile statistice bazate pe serii de date de lungimi foarte mari, care folosesc și rezultate ale geneticii, permit obținerea de răspunsuri clare la multe întrebări, care erau doar intuite prin grupările calendaristice ale zodiilor.
Sunt sigur că nu alinierea de planete și conjuncțiile dintre diferite planete sau Luna plină sunt cele care determină diferențele dintre oameni, ci ceea ce se întâmplă cu oamenii în raport cu termenii științifici pe care genetica, dar și alte științe, le-au determinat. Se știe că vara se consumă legume proaspete. Se știe că vitaminele preluate de organismul uman din legume se regăsesc într-un fel bine determinat în structura acestuia și se știu și perioadele în care țesuturile și secrețiile corpului preiau toate modificările și le reflectă corespunzător. De aceea, pentru intervale de timp rezonabile, se determină schimbările din organism și pornind de la cauză la efect, se va vedea și ceea ce se întâmplă pe mai departe.
Din bazele de date de zeci de milioane de înregistrări statistice, există posibilitatea de a constitui serii de date de câteva sute sau câteva mii de înregistrări cu grad de omogenitate foarte ridicat și deci rezultă eșantioane. Există teoria matematică a eșantioanelor și software adecvat. Orice ipoteză are toate elementele pentru a fi verificată.
Să zicem că vrem să știm dacă lungimea labei bărbaților depinde de înălțimea lor. Nimic mai simplu. Intră într-o bază de date furnizată de armată care înregistra pentru tinerii de 18 ani înălțimea și lungimea labei piciorului, pentru a le furniza acestora haine la prezentarea satisfacerii stagiului militar. Dacă există în baza de date 200.000 de înregistrări, construim grupe extrem de omogene și de echilibrate în raport cu înălțimea. Avem la fiecare subiect din serie înălțimea și lungimea labei piciorului.  Să zicem că pentru tinerii de 175 cm avem 2.000 de subiecți. Calculăm media lungimii labei piciorului, abaterea medie standard și coeficientul de variație.  Dacă valoarea coeficientului de variație este atât de mare încât singura concluzie care se desprinde este aceea că media aritmetică a lungimii labei piciorului este nerelevantă.  dacă valoarea coeficientului de variație este sub 30% media lungimii labei piciorului la această categorie de înălțime este relevantă.
Din seria de date, îi grupăm pe tineri după zodii și calculăm mediile pentru înălțimi de la fiecare zodie. Dacă, să zicem, la zodia XX, tinerii sunt cu înălțimea medie 190 și coeficientul de variație este relevant, concluzionăm științific faptul că tinerii din zodia XX este de talie înaltă. dacă citind texte ale zodiilor, vedem că la zodia XX se spune că bărbații acestei zodii sunt de talie înaltă, înseamnă că în timp, s-a observat acest lucru pe un seșantion constituit empiric, dar reprezentativ,  s-a concluzionat corect.
Știința din ziua de azi, vine că confirme anumite concluzii pe care oamenii le-au tras de-a lungul vremii și nu este cu nimic în contradicție cu tradițiile dintotdeauna ale omenirii.


(12 iunie 2022)

No comments:

Post a Comment