Mi-am adus aminte de secvența de film în care Gheorghe DINICĂ zice că mâna întinsă care nu are o poveste, nu primește pomană. Am deschis un ziar JURNAL ARĂDEAN din 31 ianuarie 2017 (nr. 7755) și am văzut la pagina 11 acolo unde sunt anunțuri cu comemorări că sunt texte în versuri. Nu am citit pur și simplu acele texte, ci le-am citit și ca individ care a mai citit și mai citește poezie. Consider că chiar dacă au un circuit restrâns și dacă au o anumită încărcătură emoțională, autorii ar trebui să fie extrem de atenți cu ceea ce scriu. Eu vreau să le transmit că pe când eram copil, la cimitirul din Găvana-Pitești, de peste linia ferată era chiar la gardul de la marginea drumului o cruce pe care era scris:
Călătorule, oprește-ți pasul
Și privește-acest mormânt,
Că ceea ce sunt eu aztăzi,
Vei fi și tu în curând.
Vreau să spun că eram copil și acele versuri m-au marcat, pentru că de multe ori m-am gândit la acel epitaf, care n-aș zice că m-a influențat, dar nici vesel nu m-a făcut să fiu tot restul vieții. Așa sunt unii, nu gândesc prea departe și cred că spusele lor rămân fără ecou și chiar îi fac să creadă că au avut o datorie de care s-au achitat scriind niște stihuri. Sunt mulți oameni care știu să sufere decent, în tăcere, dar cu maximă profunzime.
(01 februarie 2017)
No comments:
Post a Comment