Dramele personale

Oamenii intră în politică chipurile, pentru a-și dedica viața binelui celor din jur. Am scris chipurile pentru că acela este numai un obiectiv declarat. În istoria mai ales recentă a noastră, cei intrași în politică au făcut-o exclusiv pentru binele lor. Adică, pentru:
- a obține case;
- a primi onoruri;
- a fura cât cuprinde;
- a minți la greu;
- a-și vota privilegii;
- a avea imunitate cât mai cuprinzătoare;
- a fi înconjurați de servitori;
- a mânca de pomană;
- a apare la televizor fără întrerupere;
- a-și satisface anumite orgolii de doi lei;
- a impune idei crețe;
- a poza în mari binefăcători;
- a spune prostii cu nemiluita.
Mulți n-ar avea cum să răzbească dacă ar lua viața în piept, pentru că nu știu să facă nimic. Nu au meserie și sunt tottal nepricepuți. În afară de a fi slugi necredincioase, nu au alte priceperi. În politica mare, unul i-a dominat pe totți numai și numai că avea meserie și demonstrase că în meseria lui fusese chiar cel mai bun. El a luat un obiect uriaș, L-a dus de colo până colo și a revenit d unde a plecat. Nimeni până la el nu reușise.
Dramele personale nu vin de aici. Ele încep să apară și se accentuează când politicianul, mărunt fiind, crede că este magnific și viața îi arată că se înșeală.
Există sondajele. Dacă sondajele arată că șeful de partid este la o treime din nivelul partidului, deja există o problemă. Dacă șeful nu are o problemă, partidul lui va începe să aibă o problemă.
Acum se știu exact principiile comunicării. Comunicarea înseamnă creativitate. Nu este pentru foștii elevi tocilari care au reușit în viață reproducând rezumatele dictate de meditatori. Comunicatorii moderni și eficienți trebuie să surprindă cu idei noi, revoluționare. Ei trebuie să creeze personajul. Un om politic de pe marea scenă este creația unei echipe, în care comunicatorul știe să elaboreze mesajele care sunt așteptate de cei din jur. În sondaje va urca politicianul care vine exact cu mesajele așteptate. Oamenii politici care debitează prostii sunt mai spectaculoși decat cei care spun platitudini. Oamenii politici care aberează atrac mult mai mult atenția decât cei șterși care repetă niște fraze goale ori de câte ori sunt chestionați.
Dramele personale apar atunci când exista un decalaj nefericit de mare între aspirații și realitatea post factum. Atunci când pentru cel ce candideaza la primăria Capitalei și nu obține nici 5% din voturi, partidul său fiind foarte mare, realitatea și recidivează, imaginându-se marele învingător la următorul ciclu, deja respectivul are o suferință gravă.
Toată lumea mizează pe faătul că memoria coolectivă este scurtă. Da, așa este, cu singura condiție că oamenii uită tot felul de lucruri, în afară de momentul când au fost loviți la buzunar.
Cine crede că lumea a uitat de ziua de 6 mai 2010 când salariile au fost ciuntite cu 25%, se înșeala amarnic.
Cine crede ca lumea a uitat ziua de 26 iunie 2010 în care TVA-ul a crescut de la 19% la 24%, deja are o problemă cu logica elementară.
Căci bine le mai zicea în romanul Desculț, scriitorul Zaharia Stancu!
 Să nu uiti. Darie! Nimic sa nu uiți Să spui copiilor tăi și copiilor pe care-i vor avea copiii tăi să le spui. Auzi, Darie? Să nu uiți. Să nu uiți. Darie!
Iar copilul răspundea ferm:
Cum sa uit chipurile si faptele oamenilor? Nu. Nu, n-am uitat nimic.

(24 ianuarie 2016)